Smiley nu a văzut cu ochi buni relaţia clandestină a lui Velea cu Antonia, încă de la început, mai ales că, pe lângă faptul că Alex era însurat, cei doi erau practic colegi la aceeaşi casă de producţie, pe care el însuşi o patronează. În prezent însă, fostul iubit al Laurei Cosoi a trecut la sentimente mai bune şi a inclus-o pe Antonia în următorul său proiect muzical.
Smiley şi Alex Velea au trecut peste divergenţele din urmă cu câteva luni, când practic relaţia lor s-a răcit considerabil, din cauza Antoniei, scrie ziarobiectiv.ro.
Motivul acestei răceli de relații a fost că Velea nu şi-a ascultat prietenul şi i-a ignorat total sfaturile de a nu-şi înşela soţia.
Cum toţi trei sunt colegi la aceeaşi casă de producţie, pusă pe picioare chiar de Smiley, aceştia au lăsat în urmă resentimentele şi şi-au stabilit, împreună, proiectele. Nici mai mult nici mai puţin, Smiley i-a suflat-o pe Antonia lui Alex Velea. Nu-i vorba de o idilă ce s-a înfiripat între cei doi, ci de o colaborare profesională.
Mai precis, Smiley şi Antonia vor cânta împreună. Ei au intrat deja în studio şi lucrează pentru noua piesă cu care speră că vor da lovitura.