Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Vom avea între 750 de milioane de euro și un miliard de euro anual din ACCIZA la combustibil pentru construcția de autostrăzi

Publicat in Revista22, marți 3 decembrie 2013 ·

România are la dispoziție patru surse de finanțare pentru construcția de autostrăzi, fondurile de coeziune, fondurile de dezvoltare regională, finanțarea din parteneriate de tip public-privat și bugetul de stat, la acest ultim capitol din taxa de șapte eurocenți urmând să fie adunate între 750 de milioane de euro și un miliard de euro, a declarat premierul Victor Ponta, marți, la Parlament, infrmeaza Agerpres.

"Există doar patru surse de finanțare. Din fondurile de coeziune avem voie să finanțăm acele șosele și autostrăzi aflate în rețeaua TEN—T Core. Vreau să știți cu toții că avem trei miliarde de euro mari și lați. Cu totul, pentru infrastructură mare sunt șase miliarde, dar trei miliarde de euro merg la infrastructura feroviară și trei miliarde de euro pot fi folosiți pentru construcție de autostrăzi, numai și numai pe culoarele stabilite de UE ca făcând parte din TEN — T Core. Există o hartă lărgită numită TEN — Comprehensive care poate fi finanțată din FEDR, fondurile de dezvoltare regională. Avem, de asemenea, posibilitatea și suntem foarte avansați cu proiectele în concesiune sau în parteneriat public-privat. În măsura în care fondurile de la buget nu depășesc 49% acestea nu sunt incluse în deficitul bugetar. Dacă depășesc 49% ne intră pe deficit. Și avem fondurile din bugetul de stat. Vom avea între 750 de milioane de euro și un miliard de euro anual din acciza la combustibil (taxa de șapte eu rocenți — n.r.) pentru construcția de autostrăzi", a declarat premierul în cadrul prezentării strategiei USL privind autostrăzile făcută la Parlament deputaților și senatorilor Uniunii.

Premierul a subliniat, legat de banii proveniți din acciza la carburanți, că "Parlamentul și Guvernul urmează să decidă în fiecare an în ce direcție alocă această resursă suplimentară".

Cuvinte cheie:PONTA, AUTOSTRAZI, ACCIZA

România are la dispoziție

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°