Un proces unic pe rolul instanţelor din România a fost soluţionat de Curtea Supremă. Înalţi demnitari au fost găsiţi vinovaţi de trădare atunci când au încercat să privatizeze fraudulos companii de stat.
1 /.
Un complet format din trei judecătoare de la Curtea Supremă a decis, ieri, că cei doi foşti miniştri ai Economiei şi Comunicaţiilor, Codruţ Sereş (PC) şi Zsolt Nagy (UDMR) sunt vinovaţi în dosarul "Privatizărilor strategice". După patru ani de judecată, completul a dat celor zece acuzaţi pedepse însumate de 75,6 de ani. Foştii miniştri au primit cele mai mici pedepse din acest dosar cu acuzaţii fără precedent. Sereş a fost cond a m - nat la 6 ani pentru trădare prin transmitere de secrete, iar Nagy la 5 ani pentru aderare şi sprijinirea unui grup infracţional transnaţional organizat.
Spionii au primit zeci de ani de puşcărie Pedepse dure au primit cele patru persoane acuzate de spionaj: Stamen Stanchev- 11 ani, Vadim Benyatov- 10 ani, Michael Susak- 10 ani şi Mircea Florea- 9 ani şi 6 luni. Dorinel Mucea, fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), şi Radu Donciu, fost consilier al ministrului Comunicaţiilor au fost condamnaţi la 6, respectiv 7 ani de închisoare pentru trădare prin transmitere de secrete. Alţi doi acuzaţi, Gabor Kerekes şi Mustafa Oral, au fost condamnaţi la 5 ani de închisoare pentru aderare, respectiv iniţierea unui grup infracţional organizat. Condamnările pot fi contestate la Completul de 5 judecători.
Sereş a fost interceptat de SRI în 2005, monitorizările relevând raporturile directe dintre acesta şi consultantul bulgar Stanchev. Ancheta a ajuns la Parchet, sub coordonarea procurorului general de atunci, Laura Codruţa Kovesi. Tot ea este cea care a cerut ridicarea imunităţii celor doi foşti miniştri. Potrivit anchetei, Benyatov a iniţiat şi constituit un grup infrac