Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buget fără memorandum cu FMI și Comisia Europeană

Publicat in rfi, marți 3 decembrie 2013 ·

Situație încurcată legată de viitorul buget al României, prezentat marți de premierul Victor Ponta în Parlament. În urma anunțului de luni seară al președintelui Traian Băsescu, că nu semnează memorandumul cu FMI, e încă neclar cu ce bani se va descurca România la începutul lui 2014.

Primul ministru susține că nu sunt probleme și că bugetul se votează ”în condiţiile negociate cu FMI şi CE”, dar bugetul național pierde 150 de milioane de lei pe lună din cauza a ceea ce el a numit ”această supărare a lui Băsescu” .

În ciuda aparențelor, ar trebui să ne așteptăm la lucruri bune din punct de vedere economic. Iar ca dovadă, poate fi citat chiar premierul, cu o declarație făcută la prezentarea bugetului: ”În 2014 principalul obiectiv este de a face ca fiecare cetățean al României să simtă în propriile sale venituri o creștere economică și o dezvoltare care în acest moment este certificată de toate datele”.

Trebuie menționat că și în lipsa unui buget aprobat până la sfîrșitul anului instituțiile vor primi bani în ianuarie, într-o cotă stabilită de legile financiare, dar nu pot face anumite cheltuieli și nu pot angaja investiții.

Cât privește afirmația președintelui Băsescu, că nu semnează memorandumul cu instituțiile finanțatoare internaționale, primul ministru răspunde că e o manevră politică, fără a fi prima de acest fel, care va avea unele efecte economice nedorite, legate de cursul de schimb sau dobânzile pe care le plăteşte statul român.

De altfel, cursul de schimb al monedei naționale a urcat peste 4,45 lei pentru un euro în prima oră a şedinţei interbancare de marţi. ”Pe termen scurt este estimată deprecierea leului, după anunţul de luni seară al preşedintelui Traian Băsescu privind memorandumul cu FMI. Este o reacţie normală a pieţei la acest anunţ”, a afirmat un dealer din piață. Buget cu venituri de 48 de miliarde de euro

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 20 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 35 minute
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum o ora
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum o ora
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°