• Democrat-liberalii anunţă pichetarea Prefecturilor
Pedeliştii nu vor să accepte bugetul pentru anul viitor aşa cum a fost el propus de Guvern. Ei au pornit un adevărat război pentru acceptarea amendamentelor lor. În plus, Traian Băsescu pare a le fi sărit în ajutor, chiar dacă întârzierea adoptării bugetului pune în pericol creşterile de pensii şi salarii anunţate.
Dezbaterea proiectului de buget iniţiat de Guvern, una deosebit de animată, a început ieri în Parlament. Bugetul, aşa cum ar vrea U.S.L. să-l construiască, este atacat cu toate armele din dotare de P.D.-L., căruia pare a i se fi alăturat şi preşedintele Traian Băsescu, pentru ca efortul să aibă şanse mai mari de succes. „Conducerea P.D.-L. a hotărât să picheteze prefecturile din toată ţara pentru a-şi manifesta dezacordul faţă de bugetul pe 2014. În plus, P.D.-L. va sesiza Curtea Constituţională dacă nu se respectă procedurile de dezbatere parlamentară prevăzute în Constituţie”, a ameninţat luni prim-vicepreşedintele P.D.-L. Andrea Paul (fostă Vass). În plus, ea a acuzat Guvernul că are „viziune zero” şi pe „taxatorul Ponta” că „are o singură ţintă, cea electorală”.
O poziţie similară a adoptat şi liderul democrat-liberalilor de la Buzău şi din întreaga Regiune Sud-Est, deputatul Cezar Preda în conferinţa de presă de la sfârşitul săptămânii trecute. „Aşa ceva nu am văzut niciodată de când particip la dezbaterea bugetului în Parlament. Vreau să vă spun că tactica pe care a aplicat-o U.S.L. este extraordinar de toxică pentru România, în sensul că a pus în fruntea comisiilor de Buget-finanţe cei mai incompetenţi oameni pe care îi are, astfel încât aceştia să nu aibă niciun moment senzaţia că fac un lucru greşit. (…) Vom avea de suferit cu toţii, pentru că bugetul României este o chestiune care ne vizează pe absolut toţi românii. Noi ne vom bate şi în plen, astfel încât românii să vadă