Presupun că este evident: ţara la care vreau să mă refer se numeşte România. Nu pot să vorbesc despre România ca despre o ţară mică – fără să fie  mică,  în nici un caz nu este una mare, ori, măcar, medie ca suprafaţă, sau populaţie, sau atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie. Geo-politic este situată înspre unul din centrele cele mai active ale lumii, dar nu este chiar central plasată.

După numeroase statistici pare să aibă de recuperat serioase rămâneri în urmă, dar chiar şi ţările cele mai avansate – ori care se considerau astfel până de curând – nu mai arată chiar strălucitor, iar aspectul populaţiei lor nu oferă neapărat un model demn de invidiat. România este o ţară care s-a confruntat adesea – s-ar spune că mai tot timpul – cu marea istorie, cea în care mult din universul uman este implicat, dar niciodată destinul acestei istorii nu a depins de ea. Ce şansă are, deci, o ţară de care nu depins marea istorie? Ea poate fi aleasă, ori măcar căutată, pentru un act important, tocmai pentru că are o disponibilitate largă de a intra în roluri istorice, fiind cumva în aşteptarea lor, în sensul de a manifesta o oarecare virginitate, în respectivul orizont. Ţări mai mici decât România au jucat roluri istorice decisive, precum Olanda, Suedia, sau Elveţia; ele au căi precise de urmat şi în continuare. Problema poate fi însă aceea că o ţară de care nu a depins istoria are încă de găsit o modalitate politico-economică de a se consolida, stabiliza, într-o anumită postură avantajoasă, dobândind un profil favorabil, sau chiar fericit.

Despre ce se vorbeşte, când o analiză, ori o discuţie, se raportează la o ţară precum România?

Citeste mai mult pe newsup.ro