Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-au pus purtător de cuvânt

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Liberalii au un nou purtător de cuvânt, în persoana consilierului judeţean Victor Banţa! Pentru Acces Tv, acesta a declarat că speră să aibă o relaţie bună de colaborare cu mass-media locală, departamentul pe care îl coordonează fiind cel de Analiză Politică şi Comunicare.

Numit în funcţia de purtător de cuvânt al PNL Gorj, consilierul judeţean şi fostul prefect de Gorj, Victor Banţa, susţine că are planuri mari. Numirea acestuia a fost făcută la sfârşitul săptămânii trecute în Biroul Politic al partidului, funcţia actuală a acestuia fiind deţinută anterior de către Virgil Drăguşin, actualul subprefect. Victor Banţa conduce Departamentul de Strategii Politice şi Comunicare al PNL Gorj după ce liderul partidului Dian Popescu a venit cu această propunere. „Filiala Gorj a PNL a avut permanent un purtător de cuvânt, iar acum responsabil la acest department de comunicare a fost numit Victor Banţa. Despre acesta se ştie că este bine pregătit pe domeniul IT şi cel al informaţiilor. Noi am gândit că este persoana cea mai potrivită”, a explicat vicepreşedintele Gheorghe Orzan.

Banţa: „sper să îndeplinesc bine misiunea”

Contactat, noul purtător de cuvânt al filialei liberale, Victor Banţa, susţine că va avea o relaţie bună cu mass-media locală. Pe lângă faptul că speră să-şi îndeplinească cu bine misiunea dată de organizaţie, Banţa este convins de faptul că va colabora bine cu jurnaliştii din Gorj. „Având în vedere că am o relaţie personală bună cu presa, cred că şi colaborarea pe care o voi avea cu mass-media de pe poziţia de purtător de cuvânt va fi una bună”, a spus Banţa. În aceste zile, conducerea PNL Gorj caută numirea unui liberal pentru funcţia de secretar coordonator, acest post rămânând liber după ce Marcel Romanescu şi-a dat demisia.

Liberalii au un nou purtător de cuvânt, în persoana consilierului judeţean Victor Banţa! Pentru Acces Tv, ace

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum o ora
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum 28 minute
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°