Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai puternic om din aviaţia mondială este român şi are 27.000 de angajaţi în subordine

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 3 decembrie 2013 ·

Călin Rovinescu îşi compară cariera de un sfert de secol în cadrul celei mai mari companii aeriene din Canada cu un meci de baseball. „Încă mă distrez şi au mai rămas câteva reprize de jucat”, spunea el într-un interviu acordat publicaţiei Financial Post. Comparaţia cu un meci de baseball şi nu cu un meci de fotbal se justifică prin faptul că Rovinescu a emigrat în 1961 în Canada şi de atunci s-a întors o singură dată în ţară, cu o delegaţie a guvernului canadian din 1995. Totuşi, îşi aminteşte cu drag de România, după cum declara recent pentru Gândul. „Am ajuns în Canada la vârsta de cinci ani, alături de familia mea. Încă păstrez amintiri plăcute legate de anii copilăriei, petrecuţi la Bucureşti.” Rovinescu şi-a început cariera ca avocat în cadrul firmei Stikeman Elliott din Montréal, unde a practicat mai bine de 20 de ani avocatura specializată pe corporate finance şi fuziuni şi achiziţii. Recunoaşterea în avocatură a culminat cu numirea lui ca managing partner şi membru al consiliului director şi al comitetului executiv al firmei. Prima cunoştinţă oficială cu Air Canada a avut loc în 1987, când firma Stikeman Elliott a asistat privatizarea companiei. Zece ani mai târziu, Rovinescu se întorcea în companie ca vicepreşedinte executiv, funcţie care îl făcea responsabil de managementul loialităţii, de operatorii regionali ai companiei, dar şi de mentenanţă, reparaţii şi revizii. Fuziunea cu Canadian Airlines şi procesele de restructurare a companiei din perioada 2003-2004 se numără printre provocările cărora românul le-a făcut faţă. Totuşi, eşecul intermedierii unui acord între investitorul chinez Victor Li şi sindicatele Air Canada l-a determinat să demisioneze. S-a orientat astfel către domeniul bancar, participând, în 2004, la fondarea băncii private de invesţii Genuity Capital Markets. În aprilie 2009 s-a întors la Air Canada, fiind numit preşedinte şi CEO al comp

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 45 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 5 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°