Pe băncuţa lungă din boxa acuzaţilor, cei zece arestaţi stau cuminţi, înghesuiţi unul într-altul, aşteptându-şi rândul. Ca pacienţii, la uşa unui cabinet. Un traficant de droguri care spune că detenţia l-a lecuit şi că nu vreau să mai aibă de-a face, cât o trăi, cu puşcăria. O femeie plinuţă, cu păr lung şi ochelari, care şi-a ucis tatăl, aplicându-i “doar o corecţie fizică”, după cum subliniază avocatul ei. Şi alte poveşti, care înaintează spre capătul boxei, pe măsură ce le vine rândul, ca-ntr-un “înşiră-te mărgărite”.

Tic-tac, tic-tac

Cioacă este singurul îmbrăcat la costum şi la cămaşă neagră. Acelaşi costum despre care se spune că Elodia i l-ar fi adus cadou din Dubai, cu câteva zile înainte de a fi ucisă. Umerii sacoului au devenit largi, iar hainele, purtate de deţinutul condamnat la 22 de ani pentru omor, par împrumutate dintr-o altă viaţă a lui. Pantofii cu bot lung, pe care-i poartă în picioare la fiecare termen al proceselor, s-au scâlciat. Cioacă a slăbit şi a albit. Peste câteva zile, împlineşte un an de când stă în arest. În ultimele luni, şi-a auto-impus un regim de izolare, solicitând Penitenciarului Colibaşi să stea singur în celulă. Lucru care, surprinzător, i-a fost admis. Fără niciun coleg de detenţie cu care să stea la palavre şi să păcălească  astfel trecerea timpului, zilele din puşcărie se măsoară altfel. Orele n-au cifre, au doar nume: “ora mesei”, “ora de plimbare”, “ora vorbitorului”... Cine ar sta să socotească celelate ore? La mână stângă, Cioacă are un ceas cu brăţară metalică. În grupul arestaţilor din boxă, care au venit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în blugi şi-n treninguri, omul în negru, cu ceas arginitiu la mână, pare dintr-un alt film. Unul de box-office.

Aşezat pe băncuţă, cu capul plecat, Cioacă pare că mişcă mărunt din buze. Poate că-şi repetă discursul pe care urmează să-l ţină în faţ