Gorjenii mai pot să-şi depună cererile de acord prealabil pentru finanţare în vederea obţinerii ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, în sectoarele vegetal, zootehnic şi de îmbunătăţiri funciare până pe data de 13 decembrie.
Ajutorul financiar se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard pentru anul 2013, de 330,395 euro/1000 litri, până la acciza redusă de 21 euro/1000 litri, respectiv 1,399 lei/litru motorină. Potenţialii beneficiari trebuie să depună la APIA o cerere de acord prealabil pentru finanţare, iar aceasta confirmă în scris, sub rezerva verificărilor ulterioare, acordul pentru solicitarea finanţării. Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către Centrul judeţean Gorj al APIA, în termen de 20 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de acord prealabil pentru finanţare prin rambursare. Plataajutorului de stat sub formă de rambursare se efectuează trimestrial, pentru trimestrul anterior, în anul 2014, în baza unor cereri de plată adresate APIA.
Cererile de plată sedepun până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea, însoţite deo situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate aferente trimestrului respectiv, precum şi de documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor.
Gorjenii mai pot să-şi depună cererile de acord prealabil pentru finanţare în vederea obţinerii ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, în sectoarele vegetal, zootehnic şi de îmbunătăţiri funciare până pe data de 13 decembrie.
Ajutorul financiar se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard pentru anul 2013, de 330,395 euro/1000 litri, până la acciza redusă de 21 euro/1000 litri, respectiv 1,399 lei/litru motorină. Potenţialii beneficiari trebuie să depună la APIA o