Dezvăluirile legate de modul fraudulos de cheltuire a banilor europeni se amplifică.
Investigaţiile colegilor de la Gazeta Sporturilor ajung la funcţionari din Ministerul Dezvoltării şi bancheri care au devenit complici în aranjamentele financiare pentru sifonarea banilor. Până acum, principalul demnitar anchetat şi supus urmăririi penale a procurorilor DNA este Ion Ariton, fostul ministru al Economiei din guvernul Boc. Colega de cabinet, Elena Udrea, nu pare încă atinsă direct de anchetatori, dar nici nu doarme liniştită. Rudel Obreja, alături de care a gândit Gala, se plângea, nu demult, că este singurul responsabil pentru cheltuirea banilor. Apar acum semnături pe contracte şi facturi, ordine de plată bancare, transferuri curioase de fonduri europene. Inspectorii DLAF şi procurorii DNA au încercat să “sterilizeze” cât se poate dosarul pentru a nu ajunge la principalul organizator al galei, conducătorul ei moral: Doamna ministru. Ministerul Dezvoltării şi BRD au de lămurit în ancheta redeschisă în această săptămână un lucru esenţial: cine a ordonat şi mai ales cine a beneficiat de banii europenilor, dar şi de generoasele sponsorizări ordonate pe linie de partid. Este foarte limpede că între ministerul condus de Elena Udrea şi vârfuri din BRD s-au creat de-a lungul timpului relaţii speciale. Câteva dintre ele au fost supuse controlului parlamentar din 2009, care a anchetat cheltuirea banilor publici de către Elena Udrea în generoase acţiuni de promovare. Legăturile au fost “oficializate” şi în plan personal între Udrea ¬ beneficiari de credite şi banca. Acum, ele sunt puse sub lupă de ancheta procurorilor DNA.
Acordarea creditului în valoare de 10,2 milioane de lei de către BRD unei firme care avea un singur angajat, Europlus Computers, fără nicio garanţie palpabilă, “a reprezentat o favoare acordată de stat”, scrie gsp.ro. Statul, în această formul