Moştenitoarea tronului Belgiei, prinţesa Elisabeth, în vârstă de 12 ani, a fost ameninţată cu răpirea într-o scrisoare anonimă trimisă unui cotidian belgian, relatează AFP.
"Am s-o răpesc pe prinţesa Elisabeth. Nu este o glumă", susţine scrisoarea redactată în franceză şi germană şi adresată regelui Philippe. Scrisoarea a fost trimisă luni dimineaţă cotidianului La Dernière Heure şi a fost publicată marţi.
Publicaţia a contactat Palatul regal şi autorităţile.
Poliţia a confiscat scrisoarea pentru examinare, iar măsurile de securitate au fost sporite în special în apropierea colegiului din Bruxelles, unde prinţesa îşi urmează studiile, potrivit ziarului. Prinţesa Elisabeth este fiica cea mare a regelui Philippe şi a reginei Mathilde, care au împreună patru copii.
Autorul îi reproşează regelui Philippe, succesorul lui Albert al II-lea începând din iulie, şi Guvernului său că "nu fac nimic". Conţinutul scrisorii anonime denotă, de asemenea, "ură faţă de străini".
La începutul lui 2009, un necunoscut ameninţa, printr-o scrisoare adresată cotidianului La Dernière Heure, cu asasinarea cu o arbaletă a reginei Fabiola, văduva regelui Baudouin.
Sfidându-l cu umor pe autorul acestei scrisori, văduva a prezentat un măr în timpul unei defilări de ziua naţională, vrând să reamintească istoria lui William Tell, erou elveţian, care, potrivit legendei, a fost nevoit să tragă cu arcul într-un măr aşezat pe capul fiului său.