În timpul dezbaterii publice organizată la Lonea săptămâna trecută de senatorul Haralambie Vochiţoiu, au luat cuvântul pensionari din diferite domenii de activitate. După ce au slujit ţara, pensionarilor li s-a luat şi pâinea de la gură şi dreptul la o pensie corectă. Modificarea şi completarea Legii nr. 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt absolut necesare.
Care sunt modificările prevăzute de propunerea legislativă
Grupul parlamentar PP-DD, din care face parte şi senatorul Vochiţoiu, a depus la Camera Deputaţilor Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care răspunde necesităţii obiective de a îmbunătăţi sistemul de pensii în vederea eficientizării, punerii în acord cu dezideratele actuale ale societăţii şi cu prevederile constituţionale. Restabilirea grupelor de muncă este cea mai importantă chestiune pe care guvernul şi-a asumat-o, dar a amânat-o ori de câte ori de câte ori a avut ocazia. Acest aspect este primul şi cel mai important de rezolvat. Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, este încolţită de cereri privind acest aspect.
În expunerea de motive a proiectului de lege se fac precizări importante privind vechimea, diferenţa dintre sexe şi discriminările dintre diferitele profesii în cadrul aceluiaşi mediu de activitate. Actuala legislaţie face discriminare între salariaţi având diferite forme de pregătire profesională. Astfel, considerăm că pregătirea profesională realizată prin şcoli profesionale de ucenici şi licee industriale trebuie asimilată ca stagiu de cotizare aşa cum este prevăzut şi pentru şcolile militare, şcolile de poliţie sau învăţământul superior de zi etc. În România, prin Legea nr. 3/1950 art. 133, pregătirea profesională era considerată vechime în muncă. Astfel, există încă foarte multe persoane civile pensionate