România are de ales între cele două căi de ieșire din comunismul marxist-leninist: capitalism plus libertate, ca în Polonia, sau capitalism fără libertate, ca în China.
Pe 4 iunie 1989, Solidaritatea poloneză câștiga toate locurile, mai puțin unul, din Senat și toate locurile pentru care avuseseră voie să candideze din Camera inferioară (Sejm). Era o victorie imensă împotriva partidului comunist la care nu se așteptase aproape nimeni. Ca urmare, după negocieri, pe 24 august, primul guvern necomunist din Europa de Est postbelică intra oficial în funcție. În scurtă vreme, Polonia avea să se angajeze cu putere pe calea unor reforme radicale privind societatea și economia. Dar tot pe 4 iunie tancurile chineze călcau literalmente sub șenile și măcelăreau sute, poate mii de oameni în piața Tien-An-Men din Beijing, zdrobind o mișcare pentru libertate inspirată de reformele lui Gorbaciov. Printr-o coincidență stranie, se prefigurau astfel, în chiar același moment, cele două căi de ieșire din comunismul marxist-leninist: capitalism plus libertate în Polonia, capitalism fără libertate în China. Calea lui Mazowiecki și calea lui Deng Xiaoping. Ambele căi s-au dovedit povești de succes, dar fiecare în felul ei: Polonia, azi, nu e numai o țară liberă într-o Uniune Europeană liberă, dar are și o economie performantă, reușind să scape cu bine din criza economică, ceea ce a demonstrat funcționalitatea reformelor inspirate în mod consecvent de capitalismul liberal. China a ajuns a doua putere economică mondială, dar își închide disidenții, cenzurează Internetul, persecută grupurile religioase. Cu ajutorul generos al multinaționalelor și fără libertate, China a extras aproape numai esențele rele ale capitalismului: exploatarea muncii salariate prost plătite, îmbogățire lacomă, prețuri de dumping pentru produse de calitate inferioară, falsifi
