Cursul a urcat la 4,4666 lei/euro (+0,66% faţă de luni), trecând de nivelul de 4,46 lei/euro pentru prima dată în ultimele două luni, pe rulaje în creştere, potrivit dealerilor, care spun că jucătorii mizează pe termen scurt pe deprecierea leului, ca urmare a suspendării memorandumului cu FMI.
La debutul şedinţei locale euro a fost cotat la 4,4420 - 4,4450 lei, cu 0,8 - 0,95 bani (aproximativ 0,2%) peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4340 - 4,4355 lei/euro. Cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4420 lei/euro, iar apoi cotaţiile au trecut de pragul de 4,46 lei/euro, nivel sub care a scăzut după data de 10 octombrie.
Cel mai ridicat nivel tranzacţionat în primele două ore a fost de 4,4666 lei/euro, cu 3,11 - 3,26 bani (0,7%) peste nivelurile de la închiderea de luni. În jurul orei 11:00, pe piaţa interbancară, euro era cotat la 4,4635 - 4,4640 lei, respectiv cu 2,95 - 2,85 bani (0,66%) mai sus decât nivelurile de luni din jurul orei 16:30.
"Volumele de tranzacţionare au fost mici în prima oră, însă apoi au început să crească semnificativ. Sunt atât jucători locali, cât şi străini, care mizează pe deprecierea leului", a afirmat un dealer.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi. El a cerut Guvernului să caute alte măsuri de compensare, în principal prin eliminarea cheltuielilor suplimentare destinate autorităţilor locale, altele decât co-finanţarea proiectelor realizate cu fonduri UE.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi dimineaţă că aşteaptă ca autorităţile române să decidă dacă doresc să modifice măsurile necesare pentru a atinge ţinta de deficit bugetar pe 2014 înainte de a transmite memorandumul Consiliului Executiv al instituţiei financiare internaţionale.
Cursul de referinţă anunţat