Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste Ucraina. Mai multe persoane arestate pentru tentativǎ de asalt a președinției

Publicat in Ziua Veche, marți 3 decembrie 2013 ·

Câteva mii de manifestanţi care susţin o apropiere între Ucraina şi Uniunea Europeană (UE) înconjurau ȋn dimineaţa de marți, 3 decembrie, sediul Parlamentului, la Kiev.

La Parlament urmează să fie examinată o moţiune de cenzură a Guvernului. Poliţia din Kiev a arestat nouă suspecţi şi a deschis 11 anchete penale pentru tentativă de luare cu asalt a administraţiei preşedintelui ucrainean, a anunţat marţi Ministerul ucrainean de Interne. Suspecţii, susţinători ai opoziţiei, sunt acuzaţi că au încercat duminică să ia cu asalt administraţia preşedintelui ucrainean şi au opus rezistenţă forţelor de ordine, informează Ministerul ucrainean pe pagina oficială de Facebook.

După două zile de la o manifestaţie considerată fără precedent de la “revoluţia portocalie” din 2004, peste 1.000 de persoane au petrecut noaptea în Piaţa Independenţei, reclamând o apropiere de UE şi plecare celor de la putere. Cele mai multe dintre ele, cărora li s-au alăturat mii de manifestanţi, s-au adunat marţi dimineaţa în jurul sediului Parlamentului, unde se aflau sute de reprezentanţi ai forţelor de ordine. Unii se îndreptau, de asemenea, către sediul Guvernului, cu scopul de a bloca accesul, aşa cum au procedat luni. Numeroşi manifestanţi purtau veste de culoarea roşie cu însemne ale partidului de opoziţie Udar al fostului campion mondial la box Vitali Kliciko.

Într-un gest de conciliere faţă de opoziţie, preşedintele Parlamentului Volodimir Rîbak, un apropiat al preşedintelui Viktor Ianukovici, a anunţat că va introduce pe ordinea de zi de marţi problema unui vot de încredere în Guvern, aşa cum solicită opoziţia. Aproximativ 100.000 de manifestanţi s-au reunit duminică la Kiev, iar alte zeci de mii în alte oraşe din ţară, pentru a protesta faţă de decizia lui Ianukovici de a nu semna un acord de asociere cu UE. Este vorba despre o mobilizare fără precedent de la “revoluţia po

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Australian Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului

Mediafax acum 28 minute
Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29. Svitolina s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4. Turneul din Australia va ţine până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 57 minute
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Diplomat rus: Rusia nu va ataca ţările NATO

News.ro acum 41 minute
Rusia nu va ataca ţările NATO şi nici nu plănuieşte astfel de măsuri agresive, a declarat un diplomat rus de rang înalt într-un interviu pentru Izvestia, potrivit TASS. "Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 10 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Militarii nord-coreeni din Ucraina, instruiţi să se autodetoneze înainte de a fi capturaţi

Mediafax acum 28 minute
Soldaţii făceau parte din corpul de elită nord-coreean Storm Corps şi primiseră ordine stricte să se sinucidă în loc să fie capturaţi, a declarat parlamentarul Lee Seong-kweun după o informare din partea Serviciului Naţional de Informaţii din Seul,

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 8 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 12 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Nicuşor Dan consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să lămurească ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. „Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei”

HotNews acum 50 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că anularea scurtinului prezidențiale este un eşec al instituţiilor statului, referindu-se la serviciile secrete, Autoritatea Electorală Permanentă şi ANAF, iar preşedintele României, Klaus Iohan

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°