Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul ucrainean a respins moţiunea de cenzură împotriva guvernului

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 decembrie 2013 ·

Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a respins astăzi moţiunea de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Mykola Azarov, considerat responsabil de către opoziţie pentru eşecul integrării Ucrainei în Uniunea Europeană şi represiunea manifestaţiilor proeuropene. Sursa: Reuters

Doar 186 de deputaţi au votat documentul propus de trei grupuri principale ale opoziţiei, în timp ce era necesară o majoritate de 226 de voturi pentru ca textul să fie adoptat. Partidul Regiunilor, aflat la putere şi care deţine majoritatea în parlament, nu a participat la vot.

Premierul ucrainean s-a întâlnit cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin înainte de a se deplasa în Rada Supremă, după cum relatează agenția RIA Novosti.

„După vizitele efectuate la întreprinderi din regiunile (ucrainene) Nikolaev, Zaporojie, Dnepropetrovsk şi Kiev m-am întâlnit cu Mykola Azarov. Apoi, el a plecat în parlament”, a scris Rogozin pe contul său de Twitter.

Manifestaţiile susţinătorilor apropierii Ucrainei de Uniunea Europeană continuau marţi la Kiev. Înainte ca Rada Supremă să supună la vot moţiunea de cenzură, mii de manifestanţi se adunaseră deja în faţa clădirii forului legislativ înconjurată de un cordon strâns de poliţie şi trupe speciale Berkut, din subordinea Ministerului ucrainean de Interne.

Liderul partidului de opoziţie Udar, Vitali Kliciko, campion mondial la box, a calificat drept „trădare a intereselor de stat” suspendarea semnării Acordului de asociere la UE şi a subliniat că actualul guvern condus de premierul Mykola Azarov trebuie să demisioneze, scrie Agerpres.

Sesiunea Radei Supreme s-a încheiat după ce moţiunea de cenzură a fost respinsă, fără a mai fi examinate proiectele de lege care i-ar fi permis fostului premier Iulia Timoşenko să plece în străinătate pentru îngrijiri medicale. Opozanta execută în prezen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anularea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței CCR

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României analizează, vineri, 9 mai 2025, începând cu ora 12:00, cererea lui Sebastian Popescu, fost candidat la funcția de președinte al României, de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai. Potrivit CCR

LIVEVIDEO Papa Leon al XIV-lea ține prima sa liturghie în Capela Sixtină în calitate de lider al Bisericii Catolice

HotNews acum 2 ore
Noul papă ales, Leon al XIV-lea, oficiază vineri împreună cu cardinalii în Capela Sixtină prima sa liturghie în calitate de lider al Bisericii Catolice, care numără în jur de 1,4 miliarde de credincioși în jurul lumii, relatează Reuters. Alegerea ca

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 2 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

Criza politică din România ar putea afecta finanțarea externă a țării, avertizează S&P

HotNews acum 2 ore
Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S

Aterizare forţată a unui avion de la Aeroclubul Caransebeş/ Experienţa pilotului a salvat echipajul de la bord

News.ro acum 2 ore
Un avion ultrauşor de la Aeroclubul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, a aterizat forţat, vineri, imediat după decolare. La bord se afla pilotul şi unul dintre cursanţii de la aeroclub. Experienţa pilotului a salvat întregul echipaj de la bord.

Autoritățile din Ucraina au descoperit o rețea de SPIONI care acționau la ordinele serviciilor din Ungaria

Gandul acum o ora
Agenția de securitate ucraineană SBU a anunțat vineri că a descoperit o rețea de spionaj condusă de statul maghiar, care avea scopul de a obține informații despre apărarea Ucrainei. Într-o declarație, SBU a afirmat că a reținut doi suspecți de spion

Polonia și Franța semnează vineri un tratat de cooperare, privind ajutorul reciproc, în caz de amenințare militară

Gandul acum o ora
Polonia și Franța vor semna vineri, 9 mai, un tratat bilateral de consolidare a cooperării, în ceea ce privește apărarea militară și resursele de energie, într-un gest de întărire a alianțelor dintre statele europene, privind securitatea, în context

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 2 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Ciolacu și Bolojan, mesaje de Ziua Europei: Autostrăzile s-au făcut cu bani europeni / Viitorul României e european

Adevarul acum 2 ore
Fostul premier Marcel Ciolacu și președintele interimar Ilie Bolojan au transmis vineri, 9 mai, un mesaj cu ocazia Zilei Europei. Ciolacu a subliniat că „România s-a modernizat nu cu vorbe goale, ci cu bani europeni!”

Suspect de crimă, găsit SPÂNZURAT în arestul Poliției Gorj. Deținutul fusese diagnosticat cu schizofrenie

Gandul acum 52 minute
Un bărbat, suspect de crimă, aflat în arest preventiv la centrul de reținere al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, a fost găsit spânzurat, în noaptea de joi spre vineri. Bărbatul avea în jurul gâtului firul telefonului existent în celulă, a t

Vremea

București
acum

16°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/18°
Iasi
acum

vin.

8°/13°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/18°
lun.

5°/17°