Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părinţii copiilor internaţi la "Sfânta Maria", acuzaţi de furtul capacelor de WC

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 3 decembrie 2013 ·

În Spitalul Clinic de Copii „Sfânta Maria“, produsele de igienă pentru pa­cienţi lipsesc cu desăvârşire. Dacă pă­rinţii s-au învăţat să le aducă copiilor săpun şi hârtie de acasă, în ultima pe­rioadă s-au trezit că nici aşternuturi nu mai sunt pe pat, iar la baie lipseşte până şi colacul de la toaletă. De acest lucru se plâng nu doar pacienţii şi aparţinătorii, ci şi infirmierele, care au făcut sesizări la conducere. Multe dintre bateriile de la chiuvetă dispar peste noapte, iar vina ar fi tot aparţinătorilor, şi nu angajaţilor spitalului. În unitatea medicală, mai puţin de jumătate dintre saloane au baie proprie, iar în celelalte locuri există o baie pe etaj sau pe tronson. Astfel, vizitatorii şi pacienţii folosesc aceeaşi toaletă, iar unii pleacă cu tot ce găsesc prin spital, aşa cum au afirmat reprezentanţii unită­ţii. „Am venit cu fetiţa de mai multe ori. Ştiu că nu există săpun sau prosop la baie, dar nu mă aşteptam să nu fie nici colac la toaletă. Ce e drept, în unele zile văd săpun, iar la câteva ore nu mai este acolo“, a precizat Adina Zahariuc, mama unei fetiţe de şapte ani internată la Neurologie. De altfel, probleme s-au sesizat şi în saloanele proaspăt renovate şi modernizate, unde camerele arată ca la hotel. Pentru asistente, cea mai mare surpriză a fost să vadă chederul (n.r. - cauciucul) de la geamul termopan pe post de sârmă, agăţat de geam. Acesta a fost scos de aparţinătorii pacienţilor şi s-au întins rufele pe el, după care a fost lăsat aşa atunci când copiii au părăsit spitalul. „Normal că intră frigul dacă nu mai există acel cauciuc. Nu putem cumpăra oricare altul în loc, ci diferă de la geam la geam şi trebuie chemat cineva să-l instaleze. Problema mi-a fost sesizată şi de infirmiere. Unele persoane care vin şi stau în spital pe perioada internării copiilor pleacă cu tot ce găsesc acasă, de la săpun şi lenjerie, până la baterie de chiuvetă

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum 36 minute
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

Zelenski merge în Germania pentru a-şi mobiliza aliaţii înainte de începerea mandatului lui Trump

News.ro acum 2 ore
Volodimir Zelenski se întâlneşte joi în Germania cu aliaţii Ucrainei sub egida Statelor Unite pentru a discuta despre ajutorul militar al acestora, cu unsprezece zile înainte de începerea mandatului lui Donald Trump, care şi-a exprimat scepticismul

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Virusul HMPV din China, confirmat în România. Primul caz de îmbolnăvire s-a înregistrat la o femeie care nu a călătorit în străinătate

HotNews acum o ora
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit News.ro. Pacienta, în vâ

Sindicatele cer majorări salariale Proteste în sistemul de apărare și ordine publică pe 17 ianuarie

Ziua Constanta acum 18 minute
Polițiștii, jandarmii și militarii protestează pentru drepturi salariale egale pe 17 ianuarie 2025, între orele 12.00 – 16.00. Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, declanșează acțiuni de protest co

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 9 ianuarie, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 18 minute
Sfantul Polieuct a fost ostas in armata romana si a trait in secolul al III lea, in vremea imparatilor Deciu si Valerian. Nerah, prietenul cel mai bun al lui Polieuct, era crestin si ajunge sa fie cuprins de intristare pentru ca isi stia prietenul o

Politico, după stabilirea datei alegerilor prezidenţiale în România: „Există riscul ca rezultatul să fie similar”

Adevarul acum 33 minute
Dacă nu va fi interzis, ultranaţionalistul Călin Georgescu pare foarte bine plasat în cursa pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale care se vor relua în luna mai, a scris miercuri seara publicația Politico.

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 12 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 10 ore
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Vremea

București
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

7°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

3°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°