Un băiat în vârstă de 15 ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost atacat şi înjunghiat de doi indivizi. Băiatul se afla la stâna de oi din Ţibăneşti, unde lucra de mai mult timp. În cursul zilei de duminică, trei bărbaţi din aceeaşi localitate şi-ar fi propus să fure mai multe oi şi au venit la stână, atacându-l pe băiat. În încercarea de a-i alunga, adolescentul s-a luat la bătaie cu indivizii. Acesta s-a ales cu o plagă înjunghiată la mână. „Pacientul a primit un cuţit în palmă, iar obiectul ascuţit aproape a ieşit pe partea cealaltă. Starea băiatului nu era gravă când a ajuns la noi, era conştient, dar a fost direcţionat imediat către sala de operaţii, pentru oprirea hemoragiei şi rezolvarea plăgii. Prognosticul postoperatoriu este favorabil, iar pacientul a rămas la Chirurgie“, a declarat dr. Lucian Cernahoschi, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria“. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru agresiune, toţi cei trei tineri fiind cercetaţi acum. „Poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că un tânăr de 15 ani a fost agresat de trei persoane, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi. În acest caz a fost deschis un dosar penal, fiind făcute cercetări“, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei.
Un băiat în vârstă de 15 ani a ajuns pe patul de spital după ce a fost atacat şi înjunghiat de doi indivizi. Băiatul se afla la stâna de oi din Ţibăneşti, unde lucra de mai mult timp. În cursul zilei de duminică, trei bărbaţi din aceeaşi localitate şi-ar fi propus să fure mai multe oi şi au venit la stână, atacându-l pe băiat. În încercarea de a-i alunga, adolescentul s-a luat la bătaie cu indivizii. Acesta s-a ales cu o plagă înjunghiată la mână. „Pacientul a primit un cuţit în palmă, iar obiectul ascuţit aproape a ieşit pe partea cealaltă. Starea băiatului nu era gravă când a ajuns la noi, era conştient, dar a