Peste nici două săptămâni va avea loc Comitetul Executiv al FRF. Tot atunci va fi analizată prestaţia echipei naţionale, cea care a ratat calificarea la turneul final din Brazilia de anul viitor. Se va decide şi soarta lui Victor Piţurcă, scaunul selecţionerului fiind în aer după alegerile din primăvară de la Federaţie. Piţi are contract până în 2016 cu FRF, însă noul preşedinte al forului, indiferent că el va fi Gică Popescu, Răzvan Burleanu sau altcineva, nu are în plan reconfirmarea în funcţie a actualului selecţioner.
“Într-o dublă în care aveam şanse reale nu am reuşit ceva spectaculos. E foarte puţin. Deocamdată nu putem cu naţionala, credeţi că întâmplător eu am fixat obiectiv calificarea în 2016? Formatul competiţiei de atunci va fi unul destul de permisiv, pentru că se vor califica echipele de pe locurile 1, 2 şi cinci echipe de pe locurile 3 din nouă grupe. Deci, indiferent cine va fi antrenorul echipei naţionale ăsta este un obiectiv destul de uşor de realizat”, a spus la Dolcesport Mircea Sandu.
Peste nici două săptămâni va avea loc Comitetul Executiv al FRF. Tot atunci va fi analizată prestaţia echipei naţionale, cea care a ratat calificarea la turneul final din Brazilia de anul viitor. Se va decide şi soarta lui Victor Piţurcă, scaunul selecţionerului fiind în aer după alegerile din primăvară de la Federaţie. Piţi are contract până în 2016 cu FRF, însă noul preşedinte al forului, indiferent că el va fi Gică Popescu, Răzvan Burleanu sau altcineva, nu are în plan reconfirmarea în funcţie a actualului selecţioner.
“Într-o dublă în care aveam şanse reale nu am reuşit ceva spectaculos. E foarte puţin. Deocamdată nu putem cu naţionala, credeţi că întâmplător eu am fixat obiectiv calificarea în 2016? Formatul competiţiei de atunci va fi unul destul de permisiv, pentru că se vor califica echipele de pe locurile 1, 2 şi cinci echipe de pe loc