UPDATE: Liviu Dragnea: Preşedintele a zis ca ar fi trebuit să punem primarii să facă proiecte pentru a fi aprobate anul viitor. Am o veste bună: au făcut proiecte. Suntem pregătiţi cu proiecte mature imediat ce acordul pe parteneriat va fi semnat. Dar nu discutăm de proiecte noi ci din proiecte finanţate din bugetele de stat şi din proiectele locale.
În ceea ce priveşte dimensiunea bugetului la nivelul ministerului, este mic. Banii nu vor fi alocaţi pe criterii politice”.
UPDATE: Preşedintele Traian Băsescu susţine o declaraţie de presă la Cotroceni, după discuţia cu Victor Ponta, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Citeşte şi:Traian Băsescu, declaraţii de presă la Cotroceni
---
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta nu au ajuns la nici un rezultat în discuţiile privind acordul României cu FMI, a anunţat premierul.
Victor Ponta a arătat că l-a rugat pe şeful statului să nu întârzie Legea bugetului după ianuarie 2014, pentru că vor fi afectaţi oamenii. Totodată, premierul a spus că acordul cu FMI rămâne valabil dacă se aprobă bugetul pe 2014.
"Speranţa şi rugămintea mea au fost să le facă într-un termen rezonabil (retrimiterea bugetului în Parlament, încât să avem un buget până în luna ianuarie. După ce Parlamentul votează bugetul, îl retrimitem, preşedintele îl retrimite în Parlament şi îl atacă la CCR. Preşedintele vrea să ne şicaneze, ne-a zis că nu avem ce face, trebuie să suportăm toate aceste proceduri. A fost inflexibil. Nici nu trebuie să fie domnia sa de acord cu bugetul", a declarat premierul, după întâlnirea de la Cotroceni.
"A spus că nu semnează Memorandumul. Acordul rămâne valabil dacă se aprobă bugetul pe 2014", a declarat Ponta.
"Rugămintea mea la preşedinte a fost ca această şicanare să se desfăşoare în luna decembrie. N-au nici o vină oamenii. Va fi o frustare îndreptăţită a oamenilor,