Crin Antonescu se va afla în Republica Moldova timp de două zile, la invitaţia preşedintelui Parlamentului, Igor Corman, cu care va avea o întrevedere. Oficialul român se va mai vedea cu preşedintele Nicolae Timofti şi cu prim-ministrul Iurie Leancă.
Potrivit programului, preşedintele Senatului României va mai avea întrevederi cu deputaţii moldoveni, membri ai Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României, precum şi cu ministrul Educaţiei, Maia Sandu.
Acesta va ţine o prelegere publică la Academia de Ştiinţe a Moldovei, cu genericul „Uniunea Europeană – casa noastră comună“. De asemenea, Antonescu va face o donaţie de calculatoare pentru şcolile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Din componenţa delegaţiei care îl va însoţi pe Crin Antonescu la Chişinău fac parte Florin Constantinescu, vicepreşedintele Senatului, co-preşedintele Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României, Florin Alexe, deputat în cadrul Camerei Deputaţilor a Parlamentului României, Dan Mihalache, secretar general adjunct al Senatului, şi Nicoleta Nicolae-Ioana, director general al Cancelariei preşedintelui Senatului.