Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nuclee de actiune rapida contra discriminarii persoanelor seropozitive, in Timis

Publicat in Timis Online, marți 3 decembrie 2013 ·

Scris de S.P.D. - „HIV/SIDA o problemă a comunităţii” este subiectul pe care îl vor dezbate Asociaţia Familiilor Anti-HIV, Arhiepiscopia Timișoarei și Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA). Evenimentul marchează la nivel local Ziua Mondială SIDA.

În condiţiile economice, politice şi sociale în continuă schimbare, analiza situaţiei persoanelor seropozitive la nivelul judetului este necesar a fi realizată periodic pentru a preveni şi rezolva cât mai rapid situaţiile de întrerupere de tratament, situaţiile de discriminare sau de restricţionare a accesului la serviciile medicale sau sociale, consideră organizatorii acțiunii. Dezbaterea se desfășoară marți, 3 decembrie 2013, în Sala festivă a Arhiepiscopiei Timişoarei (Bd. C. D. Loga, Nr. 7, Timişoara), iar concluziile ei vor fi prezentare public de la ora 12.

„Dezbaterea HIV/SIDA o problemă a comunităţii are ca scop identificarea situaţiei şi problemelor persoanelor seropozitive la nivelul judeţului, stabilirea direcţiilor de acţiune pentru perioada următoare. (…) În cadrul întâlnirii se va urmări identificarea unui nucleu de acţiune rapidă pentru situaţiile de încălcări de drepturi. Fiecare nucleu va fi format din minim 3 persoane resursă în domeniul HIV/SIDA la nivelul judeţului, care se vor reuni în situaţiile de încălcări de drepturi, acţionând pentru rezolvarea acestora”, precizează părintele Zaharia Pereș, consilier în cardrul Arhiepiscopiei Timișoara.

Dezbaterea este organizată în cadrul proiectului „In My SHOES” derulat de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în parteneriat cu Asociaţia UNTEATRU, proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

„E nevoie de implicare şi de efort continuu atât din partea autorităţilor cât şi a ONG –

Articolul in Timis Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 12 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 55 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 58 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 49 minute
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°