Ani de zile, Adrian Strâmbeanu, managerul de la Județean, a fost aproape imposibil de găsit și de luat la întrebări despre spitalul pe care-l conduce. De când cu controalele la spital, Strâmbeanu a devenit foarte comunicativ. Comunică în scris, fiindcă așa nu poate nimeni să-i pună întrebări incomode, la care e greu să răspundă.
Luni, în prima zi în care Raed Arafat a venit la Ploiești să vadă cu ochii lui dezastrele prezentate pe la televizor, secretarul de stat a ales să nu vorbească. E de înțeles. Nu e drept să te pronunți despre un caz aflat în plină anchetă. Cum spitalul era dator cu o explicație, o declarație, ceva acolo, că doar trăiește din banii noștri, managerul Strâmbeanu a ales o formulă jegoasă, dar câștigătoare pentru el: în loc să iasă în fața camerelor de luat vederi și să-și spună punctul de vedere, a trimis în fața presei un doctor, specialist în medicină de urgență, un om plin de bun-simț, care a făcut într-o viață de medic cât nu va face Strâmbeanu în 30 de vieți de acum încolo. Ce să spună omul ăla despre finanțarea de la Consiliul Județean Prahova, când el stă toată ziua în Unitatea de Primiri Urgențe și salvează vieți, și asta nu e o figură de stil? Ce să declare medicul ăla despre cum stă treaba cu achizițiile de materiale sanitare, când el știe doar că atunci când are nevoie de ele, de multe ori, nu le găsește? Ce explicații să dea el despre firmele Conti, Wizard Advertising și despre legăturile acestora cu niște băieți descurcăreți precum Cosma Vlad Alexandru ori Alexe Răzvan? De curiozitate, domnule Strâmbeanu, aveți de gând să demonstrați că puteți ajunge și mai jos de atât?
Ani de zile, Adrian Strâmbeanu, managerul de la Județean, a fost aproape imposibil de găsit și de luat la întrebări despre spitalul pe care-l conduce. De când cu controalele la spital, Strâmbeanu a devenit foarte comunicativ. Comunică î