Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a inaugurat, marţi, la Otopeni, un hangar pentru mentenanţa aeronavelor C-130 Hercules, cel mai mare din dotarea Forţelor Aeriene Române, investiţia fiind de 18.133.000 lei, mare parte din sumă fiind alocată de CJ Dâmboviţa în schimbul unui teren primit MApN.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, construcţia hangarului pentru mentenanţa aeronavelor C-130 Hercules amplasat în cazarma 546 de la Otopeni a costat 18.133.000 lei, mare parte din această sumă, respectiv 15.855.000 lei, fiind alocată de CJ Dâmboviţa din fonduri proprii şi din alocări de la Guvern primite de-a lungul anilor.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a finanţat această investiţie cu 2.278.000 lei.
Construirea hangarului de la Otopeni a început în anul 2009, Consiliul Judeţean Dâmboviţa asumându-şi realizarea acestei investiţii din fonduri proprii în anul 2006, când a preluat de la Ministerul Apărării Naţionale, prin hotărâre de Guvern, un teren şi mai multe clădiri în zona Titu-Boteni, unde grupul auto Renault a realizat Centrul Tehnic Titu.
Astfel, în anul 2006, prin Hotărârea Guvernului nr. 1661, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a preluat de la Ministerul Apărării Naţionale, în zona Titu - Boteni, un imobil format din teren în suprafaţă de 258,4 hectare şi clădiri în suprafaţă de 3.957 metri pătraţi pe care, un an mai târziu, în aprilie 2007, Consiliul Judeţean Dâmboviţa l-a concesionat către SC Renault Technologie Roumanie SRL care ulterior a dezvoltat pe acel amplasament Centrul Tehnic Titu.
În schimbul acelui amplasament care a aparţinut MApN, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a preluat sarcina construirii la Otopeni a unui hangarului pentru aeronave C 130 - Hercules.
"Trebuie să pun câteva accente pe efectele benefice ale schimbului de teren între MApN şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, c