Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Beligan, sărbătorit chiar în ziua în care împlineşte 95 de ani, la Teatrul Metropolis

Publicat in Mediafax, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Radu Beligan va fi sărbătorit chiar în ziua în care împlineşte 95 de ani, pe 14 decembrie, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, unde cel mai longeviv artist al scenei româneşti va juca în spectacolul în premieră "Lecţia de violoncel", în regia lui Felix Alexa, potrivit site-ului instituţiei.

Radu Beligan împlineşte, pe 14 decembrie, 95 de ani. Cu acest prilej, Teatrul Metropolis îl va sărbători pe cel mai longeviv artist al teatrului românesc, care va reveni pe scenă într-un spectacol în premieră, după o pauză de opt ani: "Lecţia de violoncel".

Spectacolul "Lecţia de violoncel", care îl are în rolul principal pe Radu Beligan, va putea fi văzut la Teatrul Metropolis, în avanpremieră, pe 9, 10 şi 14 decembrie, de la ora 19.00. Spectacolul va avea marea premieră pe 16 decembrie, de la ora 19.00.

Spectacolul "Lecţia de violoncel", de Mona Radu, este regizat de Felix Alexa.

Din distribuţia spectacolului mai fac parte şi Lamia Beligan, fiica lui Radu Beligan, Marius Manole şi Tania Popa/ Rodica Ionescu.

După 20 de ani de căsnicie, Eva (Lamia Beligan) o fostă vedetă de film, trăieşte suspiciunea că soţul ei, politicianul George Popa (Radu Beligan), îi este infidel. Rănită profund în orgoliu, participă la un casting unde obţine un rol într-un film american, dar pentru interpretarea lui ea trebuie să înveţe să cânte la violoncel doar în trei luni. În felul acesta, îl cunoaşte pe tânărul profesor Radu Manoliu (Marius Manole), care este însurat cu Gabi (Tania Popa/Rodica Ionescu), cu care are doi copii.

Dacă la început profesorul de violoncel i se pare Evei dezagreabil, treptat se îndrăgosteşte de acesta şi fără scrupule îl seduce, negândindu-se la consecinţele care nu întârzie să apară. Alegerea Evei, între rolul pe care şi-l doreşte cu disperare, bărbatul de care s-a îndrăgostit şi actualul soţ vor putea fi văzute de spectatori în come

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 5 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum 3 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 13 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 8 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 4 ore
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 7 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 3 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum 8 ore
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

8°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°