Printre sutele de evenimente care au animat viaţa Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură, ediţia 2013, unul cu valoare perenă, menit a ne da cartea cărţilor de referinţă pentru o perioadă de mare importanţă şi complexitate politico-socială, economică şi culturală, cu ample şi profunde consecinţe în evoluţia societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului al XX-lea, cel mai violent secol din istorie, s-a consumat aproape neobservat.
Academicianul Dinu C. Giurescu şi echipa sa de 18 cercetători, covârşitor de vârstă tânără, dar serioasş şi matură în selecţia şi interpretarea faptelor istorice, au lansat cel de al zecelea volum din “Istoria Românilor. Romania în anii 1948-1949”.
Volumul a aparut sub egida Academiei Române, Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, prin grija Editurii Enciclopedice, fiind tipărit de Regia Autonomă “Monitorul Oficial”.
Rigoarea marelui istoric şi-a pus amprenta şi asupra momentului lansării. Despre operă nu au fost chemaţi să o prezinte oratori de profesie la astfel de întâmplări. Prezentarea şi-a asumat-o personal, în calitate de principal autor şi coordonator. Altcineva nici nu ar fi fost potrivit.
“Veritas simplex oratio est”, ne-a spus Seneca. În cuvinte puţine, dar bine alese prin sensul şi semnificaţiile lor, consacratul istoric al românilor ne-a demonstrat, celor prezenţi, cât de simplu se rostesc marile adevăruri. Pe coperta şi cotorul impresionantului volum sălăşluiesc atât sigla Academiei Române, cât şi secera şi ciocanul. Anticipând reacţiile faţă de această asociere, academicianul Dinu C. Giurescu, prin ceea ce a spus, ne-a făcut să ne reamintim o altă maximă a înţelepţilor latini “Veritas nihil erubescit, nisi abscondit - Adevărul nu se ruşinează decât numai dacă-i ţinut ascuns” (Balbus, Sententiae).
Impresionantul tom de 1.309 pagini este structurat în patru părţi. Primele tre