Direcţia Regională a Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Antifraudă Fiscală vor avea botoşăneni în structura de conducere. După ce Radu Ţurcanu, fostul şef al fiscului botoşănean, a fost numit în funcţia de director executiv al Compartimentului interne din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice, Cristian Calimandruc, fostul şef al Gărzii Financiare până în luna august, a fost numit inspector şef antifraudă. El este unul dintre cei patru adjuncţi ai şefului Direcţiei Regionale Antifraudă, alături de Gabriel Taban, Cătălin Ionel şi Geanina Stoica, foşti comisari ai Gărzii Financiare Bacău. Concursul pentru promovarea în noua structură antifraudă, creată pentru a înlocui Garda Financiară, s-a încheiat în urmă cu o lună. Pe lângă Cristian Calimandruc, şi-au câştigat posturile în Direcţie Romulus Apostol, Ştefan Agache, Alin Sănduc şi Dan Alexandru Slavic, aceştia urmând să activeze la Serviciul control operativ inopinat. Direcţia Regională a Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Antifraudă Fiscală vor avea botoşăneni în structura de conducere. După ce Radu Ţurcanu, fostul şef al fiscului botoşănean, a fost numit în funcţia de director executiv al Compartimentului interne din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice, Cristian Calimandruc, fostul şef al Gărzii Financiare până în luna august, a fost numit inspector şef antifraudă. El este unul dintre cei patru adjuncţi ai şefului Direcţiei Regionale Antifraudă, alături de Gabriel Taban, Cătălin Ionel şi Geanina Stoica, foşti comisari ai Gărzii Financiare Bacău. Concursul pentru promovarea în noua structură antifraudă, creată pentru a înlocui Garda Financiară, s-a încheiat în urmă cu o lună. Pe lângă Cristian Calimandruc, şi-au câştigat posturile în Direcţie Romulus Apostol, Ştefan Agache, Alin Sănduc şi Dan Alexandru Slavic, aceştia urmând să activeze la Serviciul control operativ inopinat.