Procurorii DNA Oradea au început urmărirea penală pe numele lui Ioan Călin Porţan, avocat în cadrul Baroului Bihor. Acesta este cercetat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.
Potrivit DNA, Ioan Călin Porţan, în data de 15 mai 2012, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, a pretins 7.500 lei şi a primit suma de 2.500 lei de la un denunţător, din care 500 lei a promis că vor ajunge la un anumit executor judecătoresc, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra acestuia, astfel încât, în cadrul unui dosar execuţional, acesta din urmă să subevalueze un imobil şi să organizeze o licitaţie trucată.
„În urma licitaţiei ar fi urmat ca denunţătorul, participând singur la licitaţie, să achiziţioneze un imobil scos la licitaţie cu suma de maximum 45.000 lei, în condiţiile în care imobilul respectiv fusese evaluat la 95.800 lei. Pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei sumei de 7.000 lei pretinse în schimbul traficării influenţei, inculpatul Porţan Călin Ioan a disimulat suma într-un contract de asistenţă juridică, inserând un onorariu de 2.000 lei şi un „onorar de succes” de 5.000 lei. Onorariul de succes ar fi fost încasat în condiţiile în care clientul ar fi cumpărat imobilul la preţul minim de 45.000 lei”, arată reprezentanţii DNA Oradea.
Procurorii au dispus, în 3 decembrie, reţinerea avocatului pentru 24 de ore. Astăzi, Ioan Călin Porţan, a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.