Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul care egalizează vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, avizat de Guvern

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Proiectul de lege care prevede că femeile născute după 1970 se vor pensiona la 65 de ani începând din 2035, când va fi egalizată vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi minim de 15 ani, a fost avizat, miercuri, de Guvern.

Proiectul, propus de Ministerul Muncii, modifică Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit Mediafax. Atingerea acestor vârste de pensionare se va realiza prin creşterea graduală a vârstelor standard, în raport cu data naşterii. Astfel, în perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2015, vârsta de pensionare a femeilor va creşte de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a bărbaţilor, de la 64 la 65 de ani.

După ianuarie 2015 va continua creşterea graduală a vârstei de pensionare doar pentru femei, de la 60 la 63 de ani până în anul 2030, fiind reglementată şi creşterea stagiului minim de cotizare la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Începând din ianuarie 2035, femeile se vor pensiona, ca şi bărbaţii, la 65 de ani, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Măsura se va aplica femeilor născute după decembrie 1970.

În perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2015, stagiul minim de cotizare va creşte de la 13 la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

De asemenea, stagiul complet de cotizare va ajunge la 35 de ani pentru femei şi bărbaţi, urmând ca până în ianuarie 2015 stagiul complet de cotizare pentru femei să crească de la 28 la 30 de ani, iar pentru bărbaţi de la 33 la 35 de ani. După această perioadă va continua creşterea graduală numai pentru femei, de la 30 la 35 de ani până în 2030.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Proiectul de lege care prevede că femeile născute după 1970 se vor pensiona la 65 de ani începând din 2035, când va fi egalizată vârsta de pensionare pentru femei şi bă

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°