Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, s-a întâlnit la Londra cu Steve CREED, Director of Wales and New Programmes WRAP (Waste & Resoursces Action Programme). Discuţiile au vizat posibile căi de aplicare în România a modelului britanic de management integrat al deşeurilor, care presupune trei aspecte esenţiale, ce trebuie avute în vedere pentru ca programul să atingă obiectivele stabilite, potrivit unui comunicat de presa.
Este vorba, in primul rând, de existenţa unei unei infrastructuri adecvate, de identificarea celor mai uşoare modalităţi capabile să asigure participarea părţilor interesate şi, în al treilea rând, de comunicare.
Întâlnirea de la Londra constituie doar primul pas în colaborarea pe care România doreşte să o dezvolte, începând de anul viitor, cu WRAP în ceea ce priveşte managementul deşeurilor, în special pe linie de prevenire a generării acestora, prin reducerea risipei de alimente.
Ca răspuns la apelul lansat de Uniunea Europeană pentru reducerea risipei de alimente, ministrul Rovana Plumb a lansat, în această vară, programul Gândeşte. Mănâncă. Economiseşte”. Cu acelaşi prilej, oficialul român a declarat că dorim să preluăm modelul Marii Britanii” în acest domeniu.
„În România, ne-am propus ca din cele cinci milioane de tone de deşeuri de alimente care se strâng în fiecare an, să le reducem la jumătate până în 2020”, preciza, la acea dată, ministrul Rovana Plumb.
Printre altele, potrivit Organizaţiei Mondiale pentru Alimente şi Agricultură (FAO), anual, la nivel global se irosesc 1,3 miliarde tone de alimente, în UE ajungând la gunoi în fiecare an aproximativ 90 de milioane tone de mâncare. Comisia Europeană s-a angajat să reducă la jumătate această cantitate de hrană care se pierde în prezent, nu numai pentru a proteja resursele de care dispunem, dar şi mediul.
Ce este WRAP? @N_P