Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decoraţia lui Tokes în cleveteala străinilor

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Propunerea de retragere a decoraţiei europarlamentarului Laszlo Tokes, de către Consiliul de Onoare al Ordinului “Steaua României”, a depăşit graniţele ţării stârnind reacţii întru totul exagerate.

Astfel, preşedintele Comisiei parlamentare pentru unitate naţională din Budapesta, Arpad Potapi, s-a grăbit să afirme că retragerea distincţiei la două decenii de la revoluţia din 1989 ar fi o “manevră nedreaptă” şi o lipsă de respect faţă de maghiarii din România. Afirmaţia se cuvine pusă sub semnul tendenţiozităţii cel puţin prin faptul că distincţia nu i-a fost acordată controversatului personaj pentru merite de natură etnică, astfel ca retragerea ei să îi lezeze pe etnicii maghiari. Care este totuşi bine să ştie, ei şi nu numai ei, că Arpad Potapi este membru marcant al FIDESZ, partid sub sigla căruia, potrivit unor surse politice, Laszlo Tokes va candida la alegerile europarlamentare din anul viitor. La rândul său, Ministerul ungar de Externe s-a arătat indignat că membrii Consiliului de Onoare al Ordinului “Steaua României” au stabilit că Laszlo Tokes nu este demn de această decoraţie şi au apreciat că retragerea ei este “extrem de preocupantă”. Dar care este semnificaţia exactă a acestei sintagme rămâne un mare semn de întrebare.

Apoi, un membru al Camerei Lorzilor a solicitat Guvernului britanic să ia atitudine faţă de hotărârea de la Bucureşti de a-i retrage decoraţia europarlamentarului maghiar şi a cerut Guvernului Maiestăţii Sale să se pronunţe în legătură cu propunerea ca statul maghiar să fie stat garant pentru minorităţile maghiare care trăiesc dincolo de graniţele Ungariei. Comparaţia cu modelele de autonomie consacrate deja, cum ar fi Tirolul de Sud, este una din obsesiile aberante ale lui Laszlo Tokes, preluată fără discernământ de lordul Alton în postură de papagal.

Problema distincţiei lui Tokes a trecut şi Oceanul. Astfel, istoricul a

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 32 minute
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 32 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

G4Media acum o ora
Mario Alexandru Fojică, tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare, în urma deciziei definitive dată, vineri, de

Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia/ Specialiştii l-au neutralizat în condiţii de siguranţă

News.ro acum o ora
Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, care provine cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia, de echipajul unei nave civile. Specialiştii au intervenit pentru extragerea şi neutralizarea

Norvegia nu va mai acorda azil automat tuturor refugiaților din Ucraina

HotNews acum o ora
Dosarele refugiaților din vestul Ucrainei, zonă considerată sigură, pentru că se află departe de linia frontului, vor fi analizate de la caz la caz, conform Agerpres care citează AFP. După începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, autorit

BREAKING Deficitul bugetar a ajuns la 4,57% din PIB după primele opt luni din an

G4Media acum 2 ore
Deficitul bugetar al României, adică diferența între venituri și cheltuieli, a ajuns la 80,87 miliarde lei, respectiv 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele opt luni din an, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos produ

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va începe pe 8 octombrie

Mediafax acum 2 ore
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe în 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea l

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Vremea

București
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

24°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°