Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1.000 de plângeri contra Jandarmeriei

Publicat in Pro Sport, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Suporterii Petrolului vor să continue războiul cu forţele de ordine din Bucureşti şi şi-au prezentat punctul de vedere în legătură cu cele întâmplate înaintea şi după meciul Steaua – Petrolul, scor 1-1

Fanii prahoveni susţin că Jandarmeria a fost pornită pe bătaie de la bun început

Suporterii Petrolului spun că peste 20 dintre ei s-au ales cu răni importante în urma incidentelor cu jandarmii

Liderii galeriei clubului Petrolul Ploieşti au vorbit aseară, la stadionul “Ilie Oană”, legat de faptele petrecute pe 1 decembrie, când peste 1.000 de fani au fost întorşi din drum de către Jandarmeria Bucureşti fapt ce i-a împiedicat să asiste pe Ghencea la derby‑ul etapei 16 din Liga I, Steaua – Petrolul 1-1. Suporterii susţin că Jandarmeria a fost pornită pe scandal şi spun că nu vor sta cu mâinile în sân.

„Concluzia noastră este că au venit pregătiţi să ne bată, să ne sperie. De obicei, Jandarmeria filmează toate deplasările, orice moment. Cerem oficial să arate casetele de la incidentele din locul unde au decis întoarcerea autocarelor. Am fost opriţi pe câmp, am fost bătuţi şi atacaţi cu gaze lacrimogene! Suporterii sunt trataţi ca nişte infractori, din păcate! Vom face 1.000 de plângeri la Ministerul Afacerilor Interne, toţi cei care am făcut parte din acel convoi, pentru că nu se poate să avem parte de asemenea tratament. Au venit special să ne bată!”, spun liderii galeriei Bogdan Dinu, Robert Burlacu şi Cosmin Vasile, care au primit vestea că vor fi sprijiniţi şi de conducerea clubului în demersul lor.

20 de fani au răni la cap!

În plus, suporterii petrolişti susţin că 20 dintre ei s-au ales cu răni importante la cap şi faţă şi sunt convinşi că jandarmii au făcut un abuz de putere duminică seara. „Aşteptăm certificatele medico-legale, vor fi peste 20. Toţi avem lovituri la cap şi la faţă, d

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM a emis cod roșu de CANICULĂ pentru trei județe, unde temperaturile maxime pot ajunge și până la 41 de grade Celsius

Gandul acum 16 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un cod roșu de caniculă valabil pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge 39-41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi extrem. Aver

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 23 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 40 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°