Joi
Vremea se va menţine rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi la munte. Ziua va fulgui trecător la munte şi izolat, posibil, în Banat, iar noaptea va ninge în Maramureş, local în Crişana, nordul Transilvaniei şi al Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali. Vântul va avea unele intensificări în Oltenia şi nordul Moldovei, precum şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în depresiuni şi 8 grade în regiunile sudice, iar cele minime se vor situa, în general, între -10 şi 0 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, mai ales în sudul ţării, va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.
Vineri
Vremea se va menţine rece dimineaţa. Temporar cerul va fi noros şi va ninge în Maramureş şi zona montană, mai ales a Carpaţilor Orientali şi Occidentali şi local în Transilvania şi Crişana, iar în Banat vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe mixte. Izolat în nord-vestul ţării cantităţile de precipitaţii pot depăşi 15 l/mp. Vântul va sufla tare la munte şi va prezenta intensificări temporare în nord-vestul, centrul şi izolat în sudul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade în depresiuni şi 8 grade pe litoral, iar cele minime se vor situa între -6 şi 2 grade, mai scăzute în depresiuni. Dimineaţa, în zonele joase, vor mai fi condiţii de ceaţă.
Joi
Vremea se va menţine rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi la munte. Ziua va fulgui trecător la munte şi izolat, posibil, în Banat, iar noaptea va ninge în Maramureş, local în Crişana, nordul Transilvaniei şi al Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali. Vântul va avea unele intensificări în Oltenia şi nordul Moldovei, precum şi la munte. Temperaturile maxime vor f