Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul care egalizează vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, avizat de Guvern

Publicat in Romania Libera, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Proiectul de lege care prevede că femeile născute după 1970 se vor pensiona la 65 de ani, începând din 2035, a fost avizat, miercuri, de Guvern, afirmă surse oficiale, conform Mediafax.

Proiectul, propus de Ministerul Muncii, modifică Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Atingerea acestor vârste de pensionare se va realiza prin creşterea graduală a vârstelor standard, în raport cu data naşterii.

Citeşte şi: Pensia, ultima grijă până la 35 de ani

Astfel, în perioada ianuarie 2011 - ianuarie 2015, vârsta de pensionare a femeilor va creşte de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a bărbaţilor, de la 64 la 65 de ani.

După ianuarie 2015 va continua creşterea graduală a vârstei de pensionare doar pentru femei, de la 60 la 63 de ani până în anul 2030, fiind reglementată şi creşterea stagiului minim de cotizare la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Începând din ianuarie 2035, femeile se vor pensiona, ca şi bărbaţii, la 65 de ani, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Măsura se va aplica femeilor născute după decembrie 1970.

Citeşte şi: Femeile se vor pensiona la 65 de ani din 2035 - proiect de lege

În perioada ianuarie 2011 - ianuarie 2015, stagiul minim de cotizare va creşte de la 13 la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

De asemenea, stagiul complet de cotizare va ajunge la 35 de ani pentru femei şi bărbaţi, urmând ca până în ianuarie 2015 stagiul complet de cotizare pentru femei să crească de la 28 la 30 de ani, iar pentru bărbaţi de la 33 la 35 de ani. După această perioadă va continua creşterea graduală numai pentru femei, de la 30 la 35 de ani până în 2030.

În nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de Lege pus în dezbatere publică se arată că egalizarea vârstelor de pensionare se circumscrie Recomandărilor de ţar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 41 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la un depozit din municipiul Sibiu / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 48 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la un depozit din municipiul Sibiu, fiind transmis mesaj RO-Alert pentru locuintorii din zonă, din cauza fumului dens. UPDATE: ”Circulaţia autovehiculelor pe Podul Gării, în municipiul Sibiu, este oprită

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut vineri, 14 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. În cadrul evenimentului, președintele interimar a fost întrebat când va convoca o ședință a CSAT. Din discuția pe care

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°