Credinţa în scriptura promovată de autorităţi şi băncile centrale este tot mai mică. Datele oficiale arată creşteri economice, dar pe fondul creşterii numărului de şomeri şi a celor care părăsesc forţa de muncă, iar consumul este departe de semnele redresării.
Ayn Rand a ilustrat în romanul său "Atlas Shrugged" o societate în care antreprenorii, capitaliştii refuză să plătească taxele tot mai mari şi dispar din societate, după ce îşi închid firmele. Ei sunt comparaţi cu Atlas, titanul condamnat să ţină cerul pe umerii săi pentru veşnicie.
Dar ce se întâmplă când acest Atlas, adevăratul creator al plusvalorii din economia reală şi al bunăstării pentru întreaga societate, refuză să mai poarte povara, în urma abuzurilor la care este supus?
Lumea se cutremură, iar băncile centrale, în nemărginita lor înfumurare, cred că pot înlocui bunăstarea prin iluzia bunăstării, o iluzie menţinută până acum prin dezlănţuirea tiparniţelor. Ele par să-şi fi asumat rolul noului Atlas, dar "titanul" autoproclamat are doar picioare de hârtie.
Noţiunea promovată neîncetat pe toate canalele media este aceea a stabilităţii şi a revenirii la normalitate.
Care este, însă, "normalitatea"? Analistul Chris Martenson a publicat recent un articol pe site-ul Institutului Mises din Statele Unite (www.mises.org), în care arată că "Fed-ul trebuie să tipărească", deoarece doreşte să restabilească "normalitatea" pentru economia americană.
Dar a fost, oare, "normal" ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii? Este suficient să privim evoluţia comparativă a creditului şi a PIB-ului din SUA în ultima jumătate de secol (vezi grafic).
De la ruperea legăturii dintre dolar şi aur, creditul total din Statele Unite s-a angajat pe o traiectorie exponenţială de creştere, lăsând cu mult în urmă PIB-ul. Cele 57,6 trilioane de dolari înregistrate la sfârşitul T2 2013 reprezin
