A

Cum i se dă unui străunchi, –

rogu-vă: daţi-mi ascultare,

căci un A mare-am să vă dărui

înalt şi suplu, dar vînjos:

litera A e un triunghi

cam pîn’ la mijloc, după care

se face un trapez, a cărui

a patra latură, de jos,

lipseşte, – pentru-a i-o trasa

acestui toureiffelic A,

cu dîra de argint ce-o lasă

în urmă-i, molcomul culbec

ce tocmai a ieşit din casă,

din casa-n care niciun bec

nu arde: dînsul, la lumină

cînd iese, iese ca din mină.

Cameleonul n-are, însă,

cum are codobelcul, casă;

şopîrla asta fi’nd constrânsă

a-şi face casă dintr-un A,

din care capul, pe fereastră

şi-l scoate şi, cu limba-i lungă

(mai lungă decît coada-i lungă

şi tot pe-atîta de măiastră)

ajunge unde vrea s-ajungă:

la litera de după A.

Ce legătură o fi, însă,

între cameleon şi A?

Eu cred că una foarte strînsă,

de vreme ce Messer Brunetto

ne spune-n cartea sa, Tezaur

cum că acest minuscul saur

reptil şi vermilingv (i. e.

„cu limba-n chipul unui vierme“)

şi care schimbă zeci de derme

ca să nu ştii care-i a sa

de-adevăratelea, – acest

cameleon, după Brunetto

Latini, s-ar hrăni cu aer,

cu aer doar („Cameleon

vivit in aere“), iar aer

începe cu vocalaA,

cu vocaliza A.... Un aer,

pe care, în acest eon,

îl biciuim cu limba noastră*

cum spus-a Alcuin, cîndva),

cu neputinţă, făr’ de aer,

fi’nd graiul, în acest eon.

E vremea, la cameleon

ca şi la limba lui măiastră,

să revenim, – cu care el

a, tocmai, pescuit din aer

un B culcat, din care el

şi-ar face ochelari cocheţi;

dar ce nevoie s-aibă el,

ce are girofa