Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest spontan la Târgovişte: 200 de elevi de la Liceul 3 au refuzat să intre la ore din cauza frigului din clase

Publicat in Adevarul, miercuri 4 decembrie 2013 ·

200 de elevi de la Liceul Ion Heliade Rădulescu au recurs la un protest spontan, miercuri, în curtea liceului, dar şi în faţa primăriei Târgovişte din cauza lipsei căldurii în unitatea în care învaţă. Elevii au refuzat să intre la ore.

„Elevii s-au revoltat pentru că este frig în şcoală. Să vedem ce răspuns vor de la primărie. La ora actuală sunt 17 unităţi şcolare fără căldură. Acestea au primit termene pentru finalizarea montării centralelor la jumătatea lui decembrie, iar trei dintre ele, pentru 15 ianuarie. Am făcut nenumărate demersuri, atât scrise, cât şi verbale şi telefonice, atât cu reprezentanţi ai primăriei, cât şi cu reprezentanţi ai Prefecturii, pentru urgentarea montării centrale. Încă din octombrie am făcut aceste demersuri, de când am văzut că situaţia nu se mişcă deloc. Primăria ne-a termen iniţial la 1 nov, l-a prelungit la 15 decembrie, deci nu au respectat deloc termenele”, a declarat pentru „Adevărul”, prof. Mihaela Anton, purtătorul de cuvânt al ISJ Dâmboviţa.

Elevii vor fi primiţi la discuţii de către cei doi viceprimari ai unicipiului, Ciprian Prisăcaru şi Ion Ţuţuianu.

Situaţia montării centralelor termice

La momentul acesta, căldura este pornită doar în 5 grădiniţe din 6. Alte 5 obiective au termenul pe 7 decembrie, încă 15 - pe 16 decembrie, alte 10 pe 20 decembrie, 8 - pe 29 decembrie, iar Grupul Şcolar de Construcţii, Şcolile “Smaranda Gheorghiu” şi “Petru Cercel” - vor primi centralele termice abia după 15 ianuarie 2014. Până atunci, elevii târgovişteni sunt nevoiţi să stea în clase cu haine groase şi mănuşi.

Viceprimarul Ion Ţuţuianu a declarat că 5 obiective vor fi finalizate până pe 7 decembrie, alte 15 pe 16 decembrie, 10 pe 20 decembrie, 8 pe 29 decembrie şi 3 unităţi de învăţământ vor avea căldură abia pe la jumătatea lunii ianuarie 2014.

“În momentul de faţă,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 28 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 39 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 52 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°