Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul a adoptat bugetul pe 2014

Publicat in BusinessMagazin, miercuri 4 decembrie 2013 ·

 

Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a miniştrilor. Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a miniştrilor. Bugetul de stat a fost adoptat cu 346 voturi "pentru", 49 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri, iar bugetul asigurărilor sociale de stat a întrunit 347 voturi "pentru", 49 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri. Proiectul bugetului de stat a fost dezbătut într-o singură zi, deputaţii lucrând marţi de dimineaţă până la miezul nopţii, iar parlamentarii PPDD s-au retras de la dezbateri, dar au participat la vot. După vot, deputatul PDL Cezar Preda a precizat, de la tribună, că PDL a votat împotrivă pentru că este un buget "al evazioniştilor", "al stângii nereformate" şi al USL, arătând că puterea ar putea intra în Cartea recordurilor cu un buget votat în 20 de ore. "Domnule prim-ministru, singurul lucru pe care l-aţi reuşit cu acest buget în faţa Europei este că puteţi intra în Cartea recordurilor, aţi făcut un buget contra cronometru, în 20 de ore aţi aprobat un buget al unei ţări mari, responsabile şi care trebuie să fie o ţară cu responsabilitate în UE, şi nu o ţară miloagă care creşte taxele şi nu-şi încasează veniturile. Pentru acest motiv veţi plăti, domnule prim-ministru, indiferent câte minciuni veţi spune românilor în continuare", a spus Preda. El a mai spus că bugetul de stat pe anul viitor "nu este un buget al românilor, ci pentru USL şi pentru campania electorală a Uniunii de anul viitor". "Este un buget al asistaţilor social, un buget al unei stângi nereformate", a adăugat Cezar Preda. El a mai spus că PDL a fost un partid matur şi responsabil, în timp ce alianţa USL este "formată din traseişti şi laşi". La rândul său, premierul Victor Ponta

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 10 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 2 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 3 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 11 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 3 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 9 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Atac cibernetic asupra aeroporturilor din Milano și Ministerului de Externe al Italiei, revendicat de hackerii pro-ruși

Libertatea acum o ora
Hackerii au vizat, astăzi, aproximativ zece site-uri web oficiale din Italia, inclusiv site-urile Ministerului de Externe și cele două aeroporturi din Milano, pe care le-au scos temporar în afara serviciului, relatează agenția de știri Reuters.

Vremea

București
acum

dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°