Vineri, 6 decembrie, se împlineşte 1 an de la redeschiderea cinematografului "Sergiu Nicolaescu" din Târgu Jiu. În această zi vor rula doar filme regizate de Sergiu Nicolaescu, iar intrarea va fi liberă. În faţa cinematografului va fi dezvelit bustul lui Sergiu Nicolaescu. Premierul Victor Ponta a fost invitat pentru a lua parte la acest eveniment.
Pentru că vineri se împlineşte un an de la redeschiderea singurului cinematograf din Târgu Jiu, municipalitatea a decis ca, în această zi, cetăţenii să poată viziona gratuit peliculele la care a participat marele scenarist, actor şi regizor Sergiu Nicolaescu. “La Cinematograful Sergiu Nicolaescu o să fie o zi plină de filmele regretatului regizor, filme care vor rula gratuit pentru cetăţenii din Târgu Jiu, în onoarea lui Sergiu Nicolaescu. Programul este de la ora 10 dimineaţa până la ora 18. Legat de bust, inaugurarea va fi tot vineri, am legat cele două evenimente. La ora 13 îi aşteptăm pe toţi cei care l-au iubit şi aşteptăm totodată oaspeţii de la Bucureşti. Noi am invitat-o şi pe doamna Dana, am invitat şi restul familiei, prietenii, se pare că va veni şi un grup de actori, încă nu avem confirmările dar îi aşteptăm cu mare drag. A fost invitat şi premierul, nu a confirmat deocamdată prezenţa, dar sperăm să vină”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al primăriei Târgu Jiu. Bustul lui Sergiu Nicolaescu va fi amplasat în apropierea cinematografului care-i poartă numele. Lucrarea a fost realizată Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF) şi a fost donată Centrului Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu.
Vineri, 6 decembrie, se împlineşte 1 an de la redeschiderea cinematografului "Sergiu Nicolaescu" din Târgu Jiu. În această zi vor rula doar filme regizate de Sergiu Nicolaescu, iar intrarea va fi liberă. În faţa cinematografului va fi dezvelit bustul lui S