Sediul PSD din Târnăveni, situat pe strada Vasile Milea nr. 2, deasupra Restaurantului „Crama”, găzduieşte între 2 şi 8 decembrie campania „Din grijă penru ochii tăi”, în cadrul căreia specialişti din Bucureşti vor acorda consultaţii oftalmologice gratuite. „Avem o acţiune la nivelul organizaţiei PSD Târnăveni, cu o echipă din Bucureşti care a venit de marţi, 3 decembrie. În fiecare zi se fac consultaţii între orele 9.30 – 16.00, este vorba despre un examen oftalmologic şi măsurarea tensiunii arteriale şi determinarea glicemiei pentru diabet zaharat. În 14 noiembrie, de Ziua Mondială a Diabetului, am organizat o acţiune gratuită în care am măsurat glicemia la 200 de persoane, din care 20 au avut glicemia mărită şi şase cu diabet zaharat. Ne-am găndit că o acţiune de acest gen poate preveni agravarea evoluţiei medicale. Cu cât prevenim mai precoce, cu atât tratamentul este mai eficient”, a declarat Mohamed Barmou, preşedintele PSD Târnăveni şi manager al Spitalului Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” din Târnăveni.
Sediul PSD din Târnăveni, situat pe strada Vasile Milea nr. 2, deasupra Restaurantului „Crama”, găzduieşte între 2 şi 8 decembrie campania „Din grijă penru ochii tăi”, în cadrul căreia specialişti din Bucureşti vor acorda consultaţii oftalmologice gratuite. „Avem o acţiune la nivelul organizaţiei PSD Târnăveni, cu o echipă din Bucureşti care a venit de marţi, 3 decembrie. În fiecare zi se fac consultaţii între orele 9.30 – 16.00, este vorba despre un examen oftalmologic şi măsurarea tensiunii arteriale şi determinarea glicemiei pentru diabet zaharat. În 14 noiembrie, de Ziua Mondială a Diabetului, am organizat o acţiune gratuită în care am măsurat glicemia la 200 de persoane, din care 20 au avut glicemia mărită şi şase cu diabet zaharat. Ne-am găndit că o acţiune de acest gen poate preveni agravarea evoluţiei medicale. Cu cât prevenim mai pre