Procesul globalizării economice a început să conducă la o serie de manifestări de ordin naţionalist, tot mai vizibile. Migraţia internaţională a forţei de muncă, unul dintre efectele globalizării, este văzută de ceva vreme de către statele ce au deschis porţile unui flux semnificativ de muncitori de altă naţionalitate, ca un factor destabilizator al economiilor naţionale. Creşterea ratei şomajului în rândul populaţiilor naţionale a devenit o problemă pentru multe dintre guverne, dar măsurile la care au apelat nu au adus rezultatele preconizate, generând numeroase conflicte sociale.

Cazul Regatului Arabiei Saudite, cel mai mare producător şi exportator de petrol din lume, este un exemplu caracteristic acestui nou context internaţional. Deşi situaţia economică a regatului este departe de a fi una precară, populaţia saudită se confruntă cu o rată a şomajului foarte ridicată. Aproximativ 90 la sută dintre saudiţii ce au un loc de muncă, lucrează în sistemul public, în timp ce peste 80 de procente dintre locurile de muncă din mediul privat sunt ocupate de cetăţeni străini. Cea mai mare parte a acestora ocupă locurile de muncă prost plătite, cele mai multe în sectorul construcţiilor, pe care saudiţii le resping sau locurile de muncă foarte bine plătite, ce solicită specializări şi experienţă, de care saudiţii duc lipsă. De asemenea, mai puţin de 20 de procente dintre femeile saudite sun angajate, consecinţă a constrângerilor de ordin religios şi social.

În acest context, guvernul saudit a gândit soluţia Saudizării locurilor de muncă sau aşa cum este numită oficial, sistemul Nitaqat. Astfel, Ministerul Muncii a impus companiilor private începând cu anul 2011, o serie de cote în ceea ce priveşte numărul angajaţilor cu cetăţenie saudită, în încercarea de a rezolva problema angajabilităţii saudiţilor în sectorul privat, dar şi a creşte numărul femeilor şi ti