Pompierii care vor încadra autospeciala complexă de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă FRAP, achiziţionată cu fonduri europene, vor fi instruiţi, joi, la sediul ISU Olt din Slatina. Autospeciala a intrat în dotarea unităţii slătinene în urma proiectului „Extinderea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă în regiunea Sud – Vest Oltenia”.
Proiectul este finanţat prin intermediul Programului Operaţional Regional 2007-2013, fiind derulat de către Consiliul Judeţean Olt.
„Pompierilor le vor fi prezentate, de specialişti din cadrul firmei poloneze care s-a ocupat de achiziţia noii autospeciale, echipamentele moderne din dotare, cu care aceştia pot interveni pentru stingerea incendiilor, dar şi pentru descarcerare şi acordarea primului ajutor medical. Autospeciala va intra în dotarea Detaşamentului de Pompieri Slatina şi va fi operaţionalizată după definitivarea procedurilor de înmatriculare”, a declarat plutonierul Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Pompierii care vor încadra autospeciala complexă de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă FRAP, achiziţionată cu fonduri europene, vor fi instruiţi, joi, la sediul ISU Olt din Slatina. Autospeciala a intrat în dotarea unităţii slătinene în urma proiectului „Extinderea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă în regiunea Sud – Vest Oltenia”.
Proiectul este finanţat prin intermediul Programului Operaţional Regional 2007-2013, fiind derulat de către Consiliul Judeţean Olt.
„Pompierilor le vor fi prezentate, de specialişti din cadrul firmei poloneze care s-a ocupat de achiziţia noii autospeciale, echipamentele moderne din dotare, cu care aceştia pot interveni pentru stingerea incendiilor, dar şi pentr