Din ce în ce mai mult am ajuns să simpatizez ideea că o Monarhie Constituţională ar fi ceea ce ni se potriveşte. O Casă Regală cu tradiţie, care şi-a construit în timp relaţii cu alte state şi care poate oferi un exemplu deopotrivă cetăţenilor şi clasei politice. România are nevoie de o schimbare. O schimbare care să ne trezească la viaţă. Ultimii preşedinţi nu au reuşit foarte multe. Eventual să afunde mai mult decât să scoată la liman o ţară care de 24 de ani trece printr-o permanentă criză.

Văd în monarhie întoarcerea la normalitate şi reconcilierea cu un trecut încă nevindecat. Să nu uităm că Republica a fost instaurată în România în anii terorii comuniste sub ameninţarea pistolului. Mai mult, moştenirea istorică e un argument puternic. În timpul regalităţii am evoluat de la statutul de ţară de ev mediu la cel de putere zonală şi chiar mai mult. Ce să mai vorbim de respectul dobândit?

Pe de altă parte, revenirea monarhiei ar rezolva modul în care sunt percepute autorităţile. Ştim cu toţii care e imaginea (nu pe de-a întregul întemeiată) instituţiilor şi funcţionarilor săi. Vorbim de aproape un sfert de veac de disoluţia autorităţii statului în favoarea unor interese obscure şi personale, pe care le reclamăm şi le condamnăm înverşunat de atâta amar de timp. Un rege ar putea schimba situaţia, evident, cu suportul populaţiei care astfel ar căpăta încredere (şi cât de importantă e încrederea!) într-un alt climat politic şi social. De ce?

Pentru că un monarh pregătit de mic să reprezinte o ţară ar suplini mult din carenţele de acum: lipsa de competenţă, lipsa de cultură şi, în mod definitiv, corupţia. E de presupus că nu ar forţa limitele legale pentru a se îmbogăţi şi nici nu ar fi interesat să iniţieze comenzi politice în scop partinic, asta pentru că nu e constrâns de febra alegerilor şi nici nu ar avea temerea de a-şi ascunde propriile păcate. Ca ar