Summitul de la Vilnius a produs efecte importante pentru soarta Republicii Moldova şi a cetăţenilor săi. Summitul a oferit noi şanse, dar a generat pericole noi şi a reanimat pericole vechi pentru parcursul european al ţării. Care dintre cele două scenarii de evoluţie a situaţiei post Vilnius vor învinge?
Prin ceea ce s-a petrecut la Summitul de la Vilnius, Republica Moldova a dat unul din primele semnale clare şi reale că este decisă să înceapă încetarea oscilărilor în procesul de căutare de sine. Practic, în toţi cei 22 de ani de independenţă ea s-a frământat între Est şi Vest, între Trecut şi Viitor, între naţionalism şi internaţionalism înţeles în mod diferit, între limba moldovenească şi limba română... Anume aceste pendulări, cu revenirea obligatorie şi regulată în acelaşi punct, nu-i permit Moldovei să-şi aşeze soarta pe temelii solide care să garanteze şi cetăţenilor săi standarde de viaţă decente.
Acordul semnat la Vilnius a formulat în mod oficial, pentru prima dată în perioada de frământări a Republicii Moldova, un mecanism viabil de depăşire a acestei stări de incertitudine. Aceasta pentru că mecanismul cuprinde toate etapele şi toate elementele necesare unui proces de transformare profundă a unei societăţi: scop, obiective şi activităţi clare, instituţii responsabile, experienţă confirmată, mecanisme sigure de control, termeni de realizare şi, principalul, surse financiare suficiente pentru asigurarea tuturor elementelor numite mai sus.
Aproape nimic dintre acestea nu poate oferi societăţii moldoveneşti cealaltă opţiune, euro-asiatică, pentru că ea însăşi încă nu le are, iar mult vehiculata Uniune Euro-Asiatică nu există în realitate şi, pentru a exista cândva, ea însăşi va avea nevoie, în viitor, de scopuri, obiective şi activităţi clar formulate, instituţii responsabile,experienţă confirmată, mecanisme sigure de control şi, principalul,