Cu mulţi ani în urmă am avut şansa de a locui şi munci în Mexic, în cadrul unei Fundaţii. Nuestra tierra (pământul nostru). La început am fost sceptic şi chiar uşor revoltat de faptul că unii oameni îşi dedică timp, energie şi resurse pentru conservarea unor valori care, pentru România, nu mai există decât în amintirile bunicilor...

După câteva săptămâni orizontul mi s-a schimbat total, iar experienţa mea acolo a fost aşternută în paginile unei cărţi. Nu ştiu cât din această experienţă pe care eu am avut-o ar putea să-i ajute pe alţii. Nu ştiu cât din această carte ar putea constitui o picătură de experienţă mexicană şi nici câţi ar fi, în mică parte, mulţumiţi de cele citite. Nici măcar nu îmi pot imagina dacă acele pagini şi imagini ar putea fi, pentru cei din jur, o provocare la lectură şi trăire. Ştiu însă că eu, din locurile acelea, dintre oamenii pe care i-am cunoscut, cu săptămânile petrecute acolo, m-am întors acasă de sute de ori mai bogat sufleteşte.

Nu ştiu nici când mă voi întoarce şi dacă voi mai avea zile suficiente pentru a o face; nu ştiu dacă locul unde muntele se întâlneşte cu marea pentru a împlini visele oamenilor, Puerto Vallarta, va mai fi o destinaţie în viitorul meu. Ştiu însă că acolo mi-am construit o casă sufletească unde mă voi simţi întotdeauna acasă.

La Nuestra Tierra am mai învăţat un lucru: că, oriunde am fi, în orice colţ al lumii, oricare ne-ar fi culoarea pielii, religia sau concepţiile despre lume şi viaţă, trebuie să ne comportăm ca şi cum acolo unde există oameni este şi casa noastră. Şi că o valoare valabilă peste tot în lume este dată de bunul simţ al fiecăruia. Indiferent de locurile pe unde am umblat ulterior, de cât şi cum am văzut, bunul simţ este constanta care traversează mapamondul, din Ţara Soarelui Răsare şi până în Ţara de Foc sau la capătul lumii.

Noi, ca români, avem un proverb supe