Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala din Auşeu şi Colegiul Tehnic din Aleşd - Omagiu patronului spiritual

Publicat in Crisana, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Şcoala Gimnazială din Auşeu şi Colegiul Tehnic din Aleşd îl sărbătoresc, la 26 noiembrie, pe patronul lor spiritual, omul de cultură şi patriotul, Alexandru Roman. Născut în Auşeu, la 26 noiembrie 1826, în familie de preot, Alexandru Roman a devenit un simbol al românilor din Transilvania, cu care s-a identificat, un luptător pentru drepturile şi libertăţile românilor, în perioada dualismului austro-ungar.

Prin scrierile şi cuvântările sale în Parlamentul de la Budapesta, a militat pentru recunoaşterea şi respectarea naţiunii române şi egalitatea cu celelalte naţii. Pentru curajul şi demnitatea sa, a suportat măsurile opresive ale stăpânirii maghiare, fiind închis multă vreme. Evocarea în fiecare an a vieţii şi activităţii marelui patriot la statuia care domină platoul din faţa Primăriei Auşeu reprezintă o garanţie a perenităţii memoriei acestui erou al neamului românesc. La comemorarea celor 187 de ani de la naşterea sa, grupuri de elevi de la cele două şcoli, care îi poartă numele, îmbrăcaţi în costume naţionale, au depus coroane de flori la monument, onorând evenimentul cu vibrante cântece patriotice. S-a săvârşit un Te-Deum şi slujba unui parastas în memoria lui Alexandru Roman, oficiat de trei preoţi ortodocşi din comună, după care au cuvântat primarul comunei Mitică Lazăr şi prof. Claudia Luminiţa Caba, consilier educativ al şcolii. Sub genericul "Dialog între generaţii", în incinta şolii, s-au întâlnit foşti elevi şi dascăli cu actualii elevi. Într-un interesant colaj de fotografii prezentate în power-point de prof. Ioana Boto, s-a creionat o scurtă istorie a şcolii, care a început în anul 1782, fiind înfiinţată de episcopul Moise Dragoş, într-o clădire de pământ bătut, acoperită cu paie. În 5 iulie 1852 s-a reconstruit şcoala prin contribuţia sătenilor. În 1884 devine şcoală de stat, de şase ani. În anul 1824 se construieşte o şcoală din cărămidă, inaug

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 45 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 48 minute
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Euro 2024: Steagurile ruseşti, interzise la meciul România-Ucraina

News.ro acum o ora
UEFA a interzis prezenţa steagurilor ruseşti la meciul dintre Ucraina şi România, din grupele Euro 2024, informează presa ucraineană. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Roman Bebekh. Potrivit acestuia, reprezentanţii Federaţiei Ucrainene de Fotbal

ALEGERI LOCALE 2024 - Radu Mihaiu: Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală / Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală, el precizând că alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete.

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 2 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 4 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Trei muncitori îngropați de vii. Unul dintre ei a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat

Ziare.com acum 3 ore
Un mal de pământ s-a surpat peste 3 muncitori, la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu, din Galați. Conform ISU Galați, pompierii au fost alertați prin Dispeceratul 112 despre surparea unui mal de pământ în localitatea Tudor Vladimirescu, la i

Valul de căldură se extinde în România: disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale. Anunţul ANM

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni două coduri galbene în care avertizează că, în mare parte a României, disconfortul termic va fi ridicat, iar nopţile vor fi tropicale. În Capitală, indicele temperatură umezeală se va apropia de pr

Vremea în Dobrogea. Temperaturile vor varia în următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 21 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Vremea va fi caldă, călduroasă în zona continentală, în special în prima săptămână când și disconfortul t

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/28°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°