Marţi, 3 decembrie 2013, Sebastian Danielescu - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, împreună cu Bruno Pinti – reprezentantul preşedintelui provinciei Napoli (regiunea Campania – Italia) au semnat un memorandum privind cooperarea între Judeţul Prahova şi Provincia Napoli.
Astfel, cele două părţi şi-au exprimat intenţia de a demara şi susţine procedurile în vederea încheierii unui parteneriat pe termen lung care să se materializeze printr-o înfrăţire oficială a celor două regiuni.
La eveniment au mai fost prezenţi Rodica Paraschiv – subprefectul Judeţului Prahova, Fabioara Ionescu – administratorul public al judeţului şi senatorul Cazimir Ionescu – prim-vicepreşedinte al UGIR – 1903.