Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Craiova au decis că au suficiente dovezi pentru a-i trimite în judecată pe fostul primar din Caracal şi alte 13 persoane. Decizia a devenit oficială marţi – 3 decembrie, după ce DIICOT a depus documentele în acest sens la Tribunalul Olt, care va judeca speţa. Deocamdată, suspecţii din acest dosar se află în arest din data de 15 noiembrie.
Problemele se adâncesc pentru persoanele reţinute în dosarul “Lotul Anghel”, în cadrul căruia Gheorghe Anghel, fost primar al oraşului Caracal în două rânduri (1984-1989, respectiv 1996-2012, n.a.), alături de alte 13 persoane, majoritatea foşti subordonaţi ai edilului în perioada cât acesta a condus primăria menţionată. Suspecţii au fost ridicaţi în data de 14 noiembrie şi aduşi la sediul IPJ Olt din Slatina cu un autocar, procurorii apreciind că aceştia ar fi implicaţi într-un amplu dosar cu multiple infracţiuni economice.
Mai exact, membrii grupării sunt acuzaţi de: constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Prejudiciul creat în urma maşinaţiunilor derulate de suspecţi se ridică la 5.200.000 lei.
Printre persoanele reţinute în acest dosar şi aflate acum după gratii în baza unui mandate de arestare preventivă pe 29 de zile se numără: Maria Tudor - fost director economic al primăriei, Mariana Coşoveanu - fostă casieră centrală a primăriei, Liana Loredana Stroie - angajată a compartimentului Contracte Concesiune din cadrul primăriei, Mihaela Claudia Duică - angajată a primăriei, Elena Neculăiţă - fostă angajată a compartimentului Contabilitate, Natalia Olaru - fostă angajată la compar