Eu, da. Nu vă întreb dacă vă uitați la emisiunea copie de pe Antena 1, pentru că nici nu vreau să știu. Nu mă uit la televiziunile Varanului din principiu. Sursa: Feri Predescu
Așadar, eu mă uit la ProTV și îmi place Masterchef. N-aș putea găti niciodată ceva mai complex decît cartofi prăjiți, dar tot mă uit. Am impresia, de altfel, că emisiunea este mai degrabă făcută pentru unii ca mine decît pentru unii care se descurcă eficient în bucătărie. De altfel, succesul extraodinar al emisiunilor dedicate gătitului indică o mutație importantă în sufletul civilizației noastre. Insist: nu este o mutație de papilă, ci de suflet.
Emisiunile dedicate bucătăriei au un succes incredibil de vreo 7-8 ani încoace. Sigur că emisiuni tv de gătit, făcute mai bine ori mai rău, au existat întotdeauna. Dar fenomenul urcării lor în grilă de la matinale spre prime-time, apariția show-urilor anume dedicate (precum Masterchef) și chiar a canalelor de tv specializate, este un fenomen relativ recent. Nu zăbovesc aici cu explicațiile, pentru că nu despre cauzele creșterii interesului public pentru gătit vreau să vorbesc azi, ci despre o carte. Mai bine zis, un album. Se intitulează ”Istoria gustului”, coordonatorul editorial este Paul Freedman, profesor de istorie la Yale și a apărut la editura Vellant în 2008. Da, e o apariție mai veche, dar încă am văzut cartea prin librării, pentru că nu e ieftină și, repet, e mai degrabă album decît carte propriu-zisă.
Cartea conține excelente studii de istorie a gastronomiei, focalizate pe epoci, de la comuna primitivă pînă în secolul XX și pe civilizații, din China pînă în lumea arabă și Europa plus America. Studiile sînt scrise de istorici și antropologi specializați în respectivele epoci și culturi, dar nu doar abundența de informații cu privire la ceea ce mîncau oamenii în timp și spațiu impune în acest volum, ci și ilustrația.
Text
